S-a zbătut să facă expertize " pe prietenie și omenie", dar nu știe când va primi banii pentru lucrări

A trecut ceva timp de când un val de cutremure a zguduit serios județul Gorj și primarii din comunele afectate încă se zbat să obțină bani pentru a repara ce s-a distrus atunci.
De exemplu, în comuna Lelești, enoriașii intră cu inima strânsă în două biserici, pentru că turlele acestora au fost afectate de seisme și în ciuda eforturilor depuse de autorități, banii pentru reparații întârzie să apară.
"Am făcut toate expertizele care ni s-au cerut. Am depus toată documentația, dar nu am primit niciun ban. Turlele bisericilor prezintă fisuri mari și dacă ar fi să fie un alt cutremur mai serios sigur vor cădea. Se țin slujbe aici, dar oamenii se duc cu teamă. Oamenii au vrut să dea bani să reparăm, dar fiind pe risc seismic nu putem face nimic, a spus primarul din comuna Lelești, Vasile Laurențiu Turcilă.
Edilul a reușit să facă toate expertizele fără bani, asta însemnând o economie de aproximativ 80.000 de lei, dar pentru lucrările de la biserici ar avea nevoie de 200.000 de lei.
"Noi nu avem un buget prea mare. De exemplu am reușit să fac expertizele pe "prietenie și omenie ", adică fără bani că m-am rugat și eu de unul-altul, pentru că dacă era să le plătesc mă costau 70.000-80.000 de lei. Așteaptăm să ne dea banii pentru reparații acum că documentele necesare s-au depus", a mai adăugat primarul din comuna Lelești.
Vizualizări: 584
Distribuie Trimite pe WhatsApp