Alexandru Beșliu vrea să păstreze titlul de campion

Luptătorul gorjean Alexandru Beșliu va participa la finalul acestei săptămâni la Campionatul Național de Lupte pentru seniori U 23. Competiția are loc la Cluj Napoca iar sportivul de la Pandurii Târgu Jiu vrea să își păstreze titlul de campion câștigat în 2021.

Unul dintre cei mai buni sportivi ai Gorjului dar și al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, luptătorul Alexandru Beșliu, va participa în week-end la Campionatul Național de Lupte pentru seniori U 23. Multiplu campion de juniori în anii trecuți, Beșliu a devenit în 2021 și campion de seniori U 23, tot anul trecut fiind convocat și la lotul național de seniori cu care a participat la Campionatele Europene. Pregătit la clubul Pandurii de antrenorul Ștefan Tănase, sportivul încearcă acum să își păstreze titlul de campion de seniori U 23, urmând să participe la Cluj Napoca la Campionatul Național de seniori U 23. „Urmează să mergem la Campionatul Național de seniori Under 23, cu sportivul Alexandru Beșliu, la Cluj Napoca. Sper să facem o figură frumoasă și să ne menținem titlul de campion național al României pe care îl deține de trei ani de zile în continuu. A fost campion național de juniori de când era cadet, de la 17 până la 20 de ani și a participat și la campionatele europene unde a luat locul cinci. Este unul dintre sportivii cei mai buni ai Gorjului și printre cei mai buni în momentul de față din acest sport”, a precizat antrenorul sportivului, Ștefan Tănase.

Aceasta nu este ultima competiție la care va lua parte Alexandru Beșliu, acesta urmând să participe apoi și la Campionatul Național de Seniori.

Vizualizări: 458

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: