Amenință cu greva foamei după ce i s-a tăiat din nou din pensie

Nicolae Beșliu, fost angajat al Termocentralei Turceni, amenință cu greva foamei, după ce pensia sa a fost redusă inexplicabil, la doar câteva luni de la o decizie favorabilă în instanță.

Bărbatul, care a deschis anterior trei procese legate de recalcularea pensiei, susține că suma primită luna aceasta este cu 3.700 de lei mai mică decât cea stabilită prin decizia de pensionare din mai 2025.

”Două luni de zile mi-a venit conform deciziei de pensionare, care a fost emisă în data de 26.05.2025, după care acum mi-a venit cu ce aveam înainte de a câștia procesul, adică cu 3700 de lei mai mică . Acum sunt la Casa de Pensii și nimeni  nu poate să mă lămurească, că o să îi primesc luna viitoare, luna viitoare o să spună că o să îi primesc luna cealaltă, e un drept câștigat  care se plătește lunar ”, a spus revoltat Beșliu.

Problemele au escaladat când acesta a văzut cuponul de pensie: „Noroc că mi-am luat pastilele de inimă, altfel nu știu cum aș fi reacționat”, a spus fostul energetician, subliniind stresul provocat de această scădere neașteptată.

 Bărbatul susține că nu își explică cine și cum calculează, însă sumele nu reflectă realitatea :

”Undeva dispar 300 de lei nu știu unde dispar, normal sumele de acolo trebuie să bată cu brutul , ce se oprește  CASS cu impozit și cu ce iei în mână  trebuie să bată cu brutul, nu  știu cine calculează cum calculează, am colegi cărora li s-a trecut numărul de puncte pe cupon . eu am  tot vechile puncte, aveam pe cupon, două pensii, una mai mare, una mai mică, diferența asta pe care mi-au oprit-o acum, luna asta nu a mai apărut pe cupon”, a explicat fostul angajat CEO.

Bărbatul va face greva foamei la sediul Casei de Pensii Gorj, dacă situația nu va fi rezolvată.

" Am vorbit aseară cu doamna avocat, vedem ce putem să facem, în loc să stau liniștit acasă , să imi iau pensia cum se cuvine, trebuie să stau pe aici pe la Casa de Pensii, prin săli de judecată , să caut avocați, să aștept, o să intru în greva foamei de luni dimineață dacă nu  rezolv nimic, sunt 37 de milioane", a adăugat acesta.

Vizualizări: 1,095

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: