Anastasiu, vicepremier și după demisie

Cu toate că au trecut deja 9 zile de la demisia anunțată de Dragoș Anastasiu, după scandalul șpăgii la ANAF, acesta este în continuare membru al Guvernului. Deși este un act unilateral pentru ca demisia să fie validată, aceasta trebuie semnată de președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Demisia lui Anastasiu a ajuns pe masa premierului Ilie Bolojan pe 28 iulie, de unde a fost trimisă la Palatul Cotroceni pentru a fi semnată de președintele Nicușor Dan, care ia act de demisie, și mai apoi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. Din acel moment, funcția devine vacantă, scrie antena3.ro.
Conform Legii privind organizarea și funcționarea Guvernului, demisia dintr-o funcție de membru al Executivului se anunță mai întâi public, apoi este prezentată în scris premierului și devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei. Dar asta nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.
În final, președintele României ia act de demisie și semnează decretul prezidențial de eliberare din funcție.
Când funcția devine vacantă, prim-ministrul are la dispoziție 45 de zile să propună o altă persoană pentru respectiva poziție, care va fi numită tot prin decret prezidențial. Prin întârzierea semnării decretului, președintele Nicușor Dan câștigă timp pentru Ilie Bolojan, pentru că termenul de 45 de zile nu a început, iar Anastasiu este în continuare vicepremier.
Potrivit unor surse guvernamentale, Dragoș Anastasiu folosește în continuare biroul de la Guvern și lucrează în continuare cu premierul Ilie Bolojan.
În urmă cu o săptămână, premierul Bolojan anunța faptul că nu va propune imediat un nou vicepremier în locul lui Dragoș Anastasiu, care a demisionat în urma scandalului șpagă la ANAF.
„Strict în momentul de față, nu va fi o propunere de înlocuire, trebuie identificată o astfel de persoană. Dar pentru că domeniul de care se ocupa dânsul era unul foarte important - reforma companiilor de stat și AMEPIP, voi prelua eu direct aceste responsabilități, în așa fel ca propunerile care au fost deja pregătite de către echipa cu care dânsul a lucrat să le putem pune în practică”, a declarat atunci Ilie Bolojan.
Vizualizări: 442
Distribuie Trimite pe WhatsApp