Anchetă la Spitalul Judeţean după o eroare a cadrelor medicale UPU

Cadrele medicale de la Spitalul Judeţean Târgu Jiu dau din nou cu bâta în baltă. După ce în ultimii ani cazurile malpraxis au fost foarte mediatizate, o situaţie fără precedent a uimit pacienţii Unităţii de Primiri Urgenţe. Un copil lovit la mână a primit rezultatul unei radiologii la cap, incidentul fiind depistat abia când s-a prezentat la medic pentru a-i prescrie tratamentul. Reprezentanţii Spitalului Judeţean spun că este vorba despre o eroare umană şi că deja a fost demarată o anchetă administrativă.

Aura Funieru, o gorjeancă în vârstă de 40 de ani, din comuna Dăneşti, şi-a adus sâmbătă copilul la spital din cauză că acesta s-a lovit la mână în timp ce juca fotbal. Băieţelului în vârstă de 10 ani i s-a făcut o radiografie la Laboratorul de Radiologie din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe. Ieri, femeia a venit să ridice filmul şi s-a prezentat la medic pentru a i se citi rezultatul. Surpriza i-a fost mare când medicul i-a spus că pe radiografie apare un craniu şi nicidecum o mână aşa cum se aştepta ea.

Ioana Mitrulescu, şefa Secţiei de Radiologie, spune că din cauza aglomeraţiei asistenta care a înmânat filmul a încurcat radiografiile a doi pacienţi. Potrivit managerului Tiberiu Tătaru, la nivelul Spitalului Judeţean Târgu a fost deja demarată o anchetă administrativă. „La o primă vedere, cred că este vorba despre o eroare umană, o greşeală a cadrului medical mediu care a eliberat două radiografii cu acelaşi număr din registru. Cert este că băieţelul nu va mai fi încă o dată iradiat întrucât există filmul radiografiei sale. În momentul de faţă, există o anchetă administrativă în derulare, situaţia urmând să fie analizată de Oficiul Juridic din cadrul Spitalului Judeţean Târgu Jiu. Nu sunt excluse aplicarea unor sancţiuni în acest caz, însă ne vom pronunţa abia la finalul anchetei”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

Râsu-plânsul

Pacienţii de pe holurile Unităţii de Primiri Urgenţe s-au amuzat copios când au aflat povestea femeii. „Au avut noroc pentru că băiatul avea o problemă la mână, iar pe radiologie apărea un craniu. Ce se întâmpla oare dacă în acelaşi timp doi pacienţi solicitau radiografii pentru aceeaşi parte a corpului, mai ales dacă ar fi fost vorba de cap? Cum îşi dădeau seama care este creierul bolnav şi creierul sănătos? Îl îmbolnăveau pe cel sănătos şi îl lăsau să se agraveze pe cel bolnav? Numai la noi se poate întâmpla să mergi la spital cu o boală şi să primeşti tratament pentru alta”, a declarat unul dintre pacienţi.

Vizualizări: 167

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: