Angajații unei primării strâng bani pentru salvarea micuței Iulia

Angajații unei primării din județul Gorj au demarat o acțiune de strângere de fonduri pentru a-și ajuta o colegă greu încercată de viață. Fetița acesteia a fost diagnosticată în urmă cu trei ani cu leucemie acută limfoblastică cu celule B. Micuța Iulia se află acum în Italia unde a fost programată pentru transplant. Din fericire pentru micuță și pentru familie s-a găsit un donator. Este chiar fratele Iuliei care în urma testelor a aflat că este compatibil.

Calvarul pentru Iulia a început în luna septembrie 2017, atunci când avea numai 2 anișori. Micuța a început să se simtă rău și, în urma unor investigații medicale făcute la Spitalul Fundeni din București, diagnosticul a fost cumplit. De atunci a început lupta pentru viață, cu tratamente costisitoare și mari sacrificii financiare, dar și emoționale și psihice pentru familie.

Încă de la începutul coșmarului, familia Iuliei a fost susținută de mulți oameni binevoitori, numai că rezultatul tratamentului nu a fost cel așteptat. ”La sfârșitul tratamentului de întreținere, vestea că boala s-a întors a lovit ca un trăsnet. În momentul de față, cazul a fost acceptat la spitalul Bambino Gesu din Roma, unde vom pleca cu speranță, însă și cu teamă. Nu ne este frică să o luăm de la capăt, iar provocarea financiară este mult peste puterile noastre. Cu greu îndrăznesc sa va cer încă o dată ajutorul”, este mesajul mamei Iuliei.

Salvarea ar putea să vină chiar de la fratele micuței, dacă familia va reuși să strângă banii necesari pentru transplant: ”Tratamentul este lung, Iulia va avea nevoie de transplant pentru care din fericire fratele ei este compatibil”.

În prezent, Iulia se află în Italia pentru tratament și urmează să înceapă pregătirea pentru transplant. Conducerea Primăriei Țânțăreni a făcut primul pas pentru a sări în sprijinul familiei. ”Mama fetiței este salariata noastră și am inițiat, împreună cu fiica mea și cu două asociații din Gorj. o campanie de strângere de fonduri în toate satele comunei Țânțăreni. Au participat salariații primăriei, cadre didactice, elevi si tineri din comună, precum și preoții din comună”, a precizat Maria Vasilescu, primar la final de mandat.

Voluntarii au luat la pas din poartă în poartă toată comuna din dorința de a strânge ceva bănuți pentru Iulia. Duminică va fi organizat la Tânțăreni și un spectacol caritabil. ”Mulțumim cetățenilor care au înțeles menirea acestei acțiuni și au contribuit. Cel mai impresionant gest a fost al unui copil care a adus pușculița și a donat. Duminică, 25 octombrie, pe Stadionul Țânțăreni are loc un spectacol umanitar cu artiști de excepție, care s-au alăturat cu sufletul acțiunii noastre”, a mai spus Maria Vasilescu.

Vor urca pe scenă Petrică Mâțu Stoian, Niculina Stoican, Maria Loga, Constantin Enceanu, Ileana Lăceanu, Ion Drăgan, Claudia Torop, Elisabeta Vasile, Emil Badea, Irina Maria Birou, Eugenia Filip, Cristina Simion, Adriana Popovici, Formația Adi Ologu, Marius Strinu și Bianca Ibiceanu. Prețul unui bilet este de 15 lei.

Pentru cei care vor să doneze pentru Iulia o pot face și în conturile familie

EUR:RO43BTRLEURCRT0488440901 RON:RO93BTRLRONCRT0488440901

Titular :VATUIU MARIANA VASILICA

Galerie foto


Vizualizări: 2,920

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: