Antonie află azi dacă pleacă sau nu la Rio de Janeiro

Anchetele penale și controlul judiciar dispus împotriva sa îi încurcă planurile lui Daniel Antonie pentru a pleca în Brazilia pentru mai multe zile, pe banii Complexului Energetic Oltenia, evident. Șeful Diviziei Miniere, în ciuda problemelor penale pe care le are, nu vrea să rateze ocazia de a vedea orașul care a găzduit Olimpiada din acest an și în care se desfășoară și tradiționalul festival de samba. El le-a cerut judecătorilor să îi permită pentru circa o săptămână să plece din țară, culmea fiind că solicitarea sa a fost admisă de către magistrații Tribunalului Gorj, verdictul nefiind unul final. „Admite cererea formulată de inculpatul Antonie Daniel. Permite inculpatului Antonie Daniel să părăsească teritoriul României în perioada 16-23.10.2016, pentru a participa la Congresul Mondial Minier în Brazilia Rio de Janeiro”, se arată în decizia Tribunalului Gorj. Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție și azi ar urma să fie luată o decizie definitivă de către Curtea de Apel Craiova. După pronunțarea sentinței Antonie își va putea face planuri pentru deplasarea respectivă, fiind interesant de aflat ce „olimpici” vor mai reprezenta CEO la congresul de la Rio de Janeiro. Daniel Antonie a fost trimis în judecată anul acesta de către DNA în două dosare penale, cel în care a cerut instanței să fie lăsat să plece în Brazilia fiind ce în care e acuzat că a trucat câteva licitații împreună cu alți șefi din CEO pentru a cumpăra la suprapreț furtunuri și truse de prim ajutor.

Vizualizări: 1,483

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: