Anunţul lui Daea în Gorj: Se dublează subvenţia pentru lână

Veşti bune pentru ciobani. A fost dublată subvenţia pentru lână, la doi lei pe un kilogram. Prin această măsură, oficialii Ministerului Agriculturii se aşteaptă ca ciobanii să nu mai arunce lâna la gunoi şi să o vândă. În zona Novaci, a anunţat chiar ministrul Petre Daea, va fi realizat un centru unde să fie primită şi spălată lâna adusă de oierii din zonă.

Ministrul Agriculturii a transmis că această măsura îi va încuraja pe ciobani să valorifice lâna de acum înainte. „A fost majorat ajutorul de minimis pe lână şi am crescut subvenţia la 2 lei în aşa fel încât să stimulăm, în acest fel, şi această activitate. Suntem în desfăşurarea acţiunilor pentru a realiza instalaţii de spălat lână. Aici va fi una dintre aceste instalaţii care va da posibilitatea să lege lanţul de valorificare a acestui produs”, a anunţat ministrul Daea, pe Transalpina.

Oierii din Gorj se lovesc de aceeaşi problemă. Nici nu au unde să ducă lâna în apropiere şi este şi ieftină aşa că mulţi o aruncă la gunoi. „Am făcut paşi importanţi în această direcţie. Ştiţi că acum doi ani de zile, datul focului era o preocupare frecventă. De doi ani de zile a dispărut. Şi eu, şi dumnealor ne aşteptam la un preţ mai ridicat, dar aceasta este piaţa şi noi am distrus de-a lungul vremii mult, am distrus industria în domeniu, am distrus spălătoriile pe care le aveam şi acum ne confruntăm cu şocul pieţei care înseamnă un preţ mic, motiv pentru care venim cu acest stimulent. Anul trecut, ca urmare a acestei acţiuni de a stimula colectarea lânii, am putut transmite la export aproape 15 mii de tone de lână”, a mai explicat Petre Daea într-o vizită în Gorj.

Ministrul a mai anunţat că, săptămâna viitoare, vrea să revină în judeţul Gorj, să se întâlnească cu mai mulţi agricultori şi să le afle problemele.

Vizualizări: 1,323

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: