Apă cu cisterna în trei sate din Tismana

Pompierii de la Garda de Intervenție Tismana au, de marți încoace, o nouă misiune pe lângă aceea de a stinge eventualele incendii. Ei cară zilnic apă în câteva sate afectate de secetă și rămase și fără apă la rețeaua de alimentare publică.

Apa de la robinet s-a oprit după ce Hidroelectrica a raportat o avarie la o sursă de alimentare din barajul de la Clocotiș, reparațiile putând să dureze cel puțin o săptămână, dacă nu și mai mult. Până atunci, conducta ce alimentează satele Topești, Gornovița și Vâlcele rămâne „seacă”, la fel ca și fântânile oamenilor. Și asta într-o perioadă în care județul este sub cod portocaliu de caniculă, adică temperaturile vor ajunge la aproape 40 de grade Celsius.

„Pe la noi nu a plouat de trei luni. Au fost niște stropi și atât. Fântânile au secat, la robinet nu mai curge, nu ne-ar fi rămas ca variantă decât să fi mers sus spre munte, la un izvor și să cărăm de acolo. Sunt însă vreo patru kilometri și nu știu cum ne descurcam. E foarte bine că au venit pompierii pentru că altfel nu știu ce soluții aveam. Sunt animale de adăpat, rufe de spălat și chiar să udăm prin grădină câte o tufă de roșii, că oricum e apă menajeră. Facem provizii în orice vas avem pe acasă pentru că pompierii fac și câte trei drumuri pe zi ca să aducă la toată lumea, dar tot nu e suficient”, a spus o localnică.

„Trebuie să-i ajutăm la necaz”

Sute de familii trăiesc în cele trei sate rămase fără apă, iar fără pompieri problemele ar fi uriașe. Un fost fotbalist de la Pandurii, Nelu Mihuț, are rude la Topești și de două ori pe săptămână cară o jumătate de tonă de apă potabilă pentru cei care au nevoie de ea. „Am mașina asta, pun bidoanele în spate, butoaie, ce găsesc, și le umplu cu apă. Mai am și un solar și le mai aduc rudelor o roșie, o vânătă proaspătă, pentru că aici, dacă e secetă, e clar că nu se face nimic. Trebuie să îi ajutăm pe oameni la necaz, că la bucurii știm toți ce se întâmplă”, spune Mihuț, cu zâmbetul pe buze, așa cum îl cunoaște toată lumea.

Doar primarului Marian Slivilescu nu-i prea vine să zâmbească atunci când vorbește despre situația actuală și mai ales când e vorba despre Topești. „Topești vine de la te topești de sete, da? Denumirea satului se pare că provine tocmai de la faptul că locuitorii de aici se topeau de sete vara. Apele de suprafață se infiltrează în solul calcaros și așa se face că în zonă nu mai există nicio sursă de apă în perioadele caniculare. Fântânile sunt extrem de rare și nu au apă, iar acum e și problema de la Clocotiș. Noi am rămas acum fără 90% din cantitatea de apă necesară consumului. Mai sunt și problemele cu temperaturile extreme și așa am ajuns ca în ultimii cinci ani să fim puși pentru a doua oară în situația de a căra apă cu cisterna locuitorilor din Topești, Gornovița și Vâlcele. Avem sute de familii în aceste sate și lor li se mai adaugă și celor care la final de săptămână vin aici de la Târgu Jiu sau din alte localități”, afirmă edilul.

Galerie foto


Vizualizări: 605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: