Aparatura pe bani europeni zace în Policlinică. Noi promisiuni!

Conducerea spitalului din Târgu Jiu promite să încheie contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru ca aparatele nefuncţionale din unitatea medicală să fie folosite. Mai multe aparate zac în cabinetele medicilor. Nu sunt folosite din 2015, de când au ajuns la Policlinică. Acestea au fost cumpărate cu bani europeni. Între timp, medicii se plâng că nu sunt specializaţi.

Şi de acest lucru anunţă managerul Gigel Capotă că se va ocupa. Va încerca să trimită cadre medicale la cursuri să înveţe cum se foloseşte aparatura modernă pe care o au în Policlinică. Printre aparate se regăsesc un audiometru, un aparat radiologic mobil, un Doppler, lampă scialitică sau osteodensiometru. „Vom face o strategie clară de finanţare pentru noul contract cu Casa de Sănătate. Vom discuta pe fiecare secţie în parte având în vedere aparatura pe care o avem. Niciun aparat nu se aduce decât la solicitarea medicului respectiv. Am aşa un sentiment amar că dintr-o dată s-au descoperit, când sunt eu la conducere, lucruri care s-au întâmplat în 2007-2008. Eu chiar vreau să fac treabă şi ordine unde consider că e necesar. Cât voi fi manager, nu va exista un aparat în spital pe care noi să nu-l folosim şi să nu avem contract cu Casa”, a transmis Gigel Capotă.

Medicii recunosc că ştiu de aparatură, dar nu o folosesc. Nu au fost specializaţi. „S-a făcut o chestie ca la carte. S-au luat atunci toate aceste aparate. Unele dintre ele au fost puse în funcţiune, prea puţin sau chiar deloc, există şi situaţia ca noi, ca medici, să nu ştim cum să lucrăm cu ele. Ştiu că există în Policlinică un audiometru, dar eu nu îl pot folosi. Am încercat să trimitem două fete să se perfecţioneze, dar nu am reuşit”, a spus medicul Gheorghe Stanciu.

„Trebuie să ai o pregătire să lucrezi pe acele aparate. Cei care lucrează trebuie să fie şi remuneraţi. Medicii şi cadrele medicale, din banii pe care îi produc, ar putea să aibă o anumită cotă. Dacă dai două milioane, zece milioane, atunci toată Policlinica va lucra şi pentru pacienţi şi pentru buzunarul lor. Nu s-a investit deloc până acum în specializarea medicilor”, a spus Vasile Stănculete, fostul director al Policlinicii Târgu Jiu.

Vizualizări: 920

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: