Aparegio va rezolva problema apei din Turcineşti

Reprezentanţii Aparegio au achiziţionat în cele din urmă pompa care le va da apă sătenilor din Horezu şi Rugi. Directorul Aparegio, Traian Pătrăşcoiu, a declarat vineri că pompa urmează să ajungă în cel mult o săptămână, ulterior urmând să-şi recupereze banii de la Consiliul Local Turcineşti. Cert este că nici joi, 13 august, consilierii nu au fost de acord ca primăria să achiziţioneze piesele care trebuiau să fie puse la dispoziţie de către constructorul sistemului de apă din Turcineşti.

Sătenii din Horezu şi Rugi vor avea apă în cel mult o săptămână, este afirmaţia directorului Aparegio, Traian Pătrăşcoiu. La Turcineşti s-a iscat un adevărat scandal în ultimele luni după ce primarul le-a propus consilierilor să cumpere o pompă şi nişte regulatoare care ar mai fi fost plătite o dată. Consilierii locali nici nu vor să audă, susţinând că nu este legal. „Partea cu tot ce vor ei să mai cumpere încă o dată am rediscutat-o inclusiv cu reprezentanţii Aparegio, prezenţi la şedinţă. Consiliul Local nu se obligă să le mai cumpere pe moment ce le-a mai cumpărat o dată, s-au alocat 4 milioane de lei pentru asta. A căzut pentru că nu este legal, Consiliul Local nu poate cumpăra ceva de două ori. Toate însumate fac în jur de 110.000 lei, toate astea trebuiau să fie puse de constructor”, a spus Dumitru Modrea, consilier local PNL.

Consilierii locali susţin că Aparegio nu trebuia să preia sistemul fără aceste piese. „Consiliul Judeţean a forţat nota la Aparegio să preia sistemul de la Turcineşti, ca să se încheie odată toate discuţiile, chit că aceste piese erau lipsă. Aparegio se obligă prin contract să întreţină sistemul, să schimbe piesele, ei sunt cei care nu dau drumul la apă, nu Consiliul Local. Sistemul este rentabil, numai luna trecută au facturat 9.000 de metri cubi care înseamnă 27.000 lei. Bun, au plătit curentul şi salariile la doi oameni, tot mai rămân bani să cumpere piesele necesare. Nu pot să vină să ceară bani de la noi. PNL nu este majoritar la Turcineşti, noi suntem patru consilieri, dar au fost şapte consilieri care nu au votat proiectul, până şi viceprimarul comunei nu a girat acest proiect”, a spus Modrea.

Promisiunea Aparegio

Directorul Aparegio, Traian Pătrăşcoiu, susţine că va achiziţiona pompa necesară, însă vrea să-şi recupereze banii ulterior. „Avem o pompă pe drum, asta e, o să rezolvăm noi că nu putem să lăsăm oamenii fără apă din cauza unor ambiţii politice. Când a fost predat sistemul nu ni s-a predat decât cu o singură pompă, nu cu două cum trebuia şi asta s-a ars. Săptămâna asta o să montăm noi o pompă. Primăria s-a angajat în mai multe rânduri că o să rezolve, dar nu a făcut-o. E o dispută a lor politică, dar se ceartă şi suferă două sate. Avem 560 de abonaţi acolo, nu-i putem lăsa aşa. Ne costă în jur de 10.000 de lei o pompă, ei o să certe în continuare şi nu am ce să aştept, vom vedea cum recuperăm banii pe parcurs”, a spus Traian Pătrăşcoiu, directorul Aparegio.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: