Arbori măcelăriţi în Parcul Central. Ce spun autorităţile!

Primăria Târgu Jiu a luat decizia de a scăpa de 22 de arbori din Parcul Central pentru că ar fi reprezentat un pericol pentru cetăţeni. Tăierea s-a făcut fără marcaj silvic, dar cu aprobarea celor de la Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj, care şi-a dat însă avizul doar pentru punerea la pământ a 18 copaci. Comisarii Gărzii de Mediu Gorj vor face verificări în Parcul Central din Târgu Jiu. Dacă vor fi identificate nereguli, amenda ar putea ajunge la 10 mii de lei.

Primăria municipiului Târgu Jiu a solicitat la începutul lunii aprilie un aviz de la APM Gorj pentru tăierea a 18 copaci din Parcul Central pe motiv că sunt uscaţi şi pun în pericol viaţa cetăţenilor. Evaluarea a fost făcută de inginerul horticol Ion Moldovan, iar de tăierea copacilor s-a ocupat firma Aclad SRL din Ploieşti. Nu doar că mare parte din arbori nu sunt uscaţi, dar tăierea a fost făcută fără marcaj silvic, chiar dacă arborii sunt pe domeniul public şi nu în domeniul silvic. La toate astea se adaugă şi faptul că deşi a avut aviz pentru numai 18 arbori, primăria a ras 24 de copaci. „S-a făcut o evaluare, am luat aprobare de la Agenţia de Mediu pentru ei să-i tăiem; nu i-am tăiat aşa. Vor fi transportaţi în CET, într-un depozit, şi de acolo primăria îi va folosi când distribuie toamna lemne pentru săraci. Au fost 24 de arbori pe contract, 22 în parcul central şi mai sunt doi arbori în oraş”, a declarat Alexandru Zaharia, directorul Edilitara SA.

„Arborii nu erau seculari”

Şeful Ocolului Silvic Târgu Jiu, Ion Iovu, spune că nu are contract cu primăria pentru prestări servicii silvice. „Nu ştiu ce spun, că trebuiau marcaţi, nu trebuiau marcaţi, nu ştiu. Cu Ocolul Silvic Târgu Jiu nu au contract. Arborii sunt în afara fondului forestier, depinde ce lucrări au făcut ei acolo, că şi marcarea asta se face în anumite condiţii, dar nu există contract de prestări servicii cu noi”, a declarat Ion Iovu, şeful Ocolului Silvic Târgu Jiu.

Cert este că în adresa înaintată APM Gorj în aprilie, primăria se angajează să planteze alţi arbori în loc. „Prin adresa din 06.04.2017, înaintată către Agenţia pentru Protecţia Mediului, primăria a solicitat şi a primit avizul pentru tăierea arborilor uscaţi care reprezintă un real pericol pentru trecători. Oricând se putea produce un eveniment neplăcut, copacii fiind îmbătrâniți. Arborii nu erau seculari. Trebuie scoase rădăcinile celor tăiaţi, iar plantarea se face în toamnă, când este sezonul plantărilor”, a spus Loredana Covei, purtătorul de cuvând al Primăriei Târgu Jiu.

Plantează peste 100 de paltini

Adresa a fost confirmată de directorul APM Gorj, chiar dacă este vorba de o lună distanţă de la obţinerea avizului şi până la tăierea efectivă a arborilor. Nicole Giorgi, şeful APM Gorj, spune că primăria s-a angajat în schimb să planteze 100 de paltini. „Le-am dat un aviz pentru a tăia 18 arbori din parc care spun ei că sunt uscaţi şi reprezintă pericol de cădere. Tot ei s-au angajat că vor planta în parc şi în alte zone din oraş peste 100 de paltini. Mai este un aspect, în sensul că legea 24 spune că administratorul parcului are dreptul să facă reamenajări peisagistice, n-are voie să ocupe aceste zone cu alte tipuri de construcţii”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj. 

Ce amendă riscă

Însă au fost tăiați mai mulți copaci. Pentru asta, Primăria Târgu Jiu ar putea fi sancționată. Dacă vor fi găsite nereguli după verificarea comisarilor de mediu, amenzile aplicate ar putea ajunge la 10 mii de lei. „Garda de Mediu poate să facă o verificare dacă au fost tăiați mai mulți copaci. Administratorul, proprietarul spațiului verde, are obligația de a îndepărta orice risc asupra populației atunci când este vorba despre crengi uscate, trunchiuri de copaci uscați. Vom face, în perioada următoare, un control să ne edificăm și vom aplica prevederile legii privind spațiile verzi. Nu ne putem pronunța dacă au fost tăiați arbori seculari”, a explicat Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj.

Galerie foto




Vizualizări: 1,059

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: