Are grijă de fiica sa cu handicap, dar nu are ce mânca de două săptămâni

Două săptămâni cu frigiderul gol și fără nici măcar un aliment. Aceasta este situația cu care se confruntă Maria Ghenea, o mamă în vârstă de 53 de ani care are grijă de fiica ei țintuită într-un scaun cu rotile. Fata, în vârstă de 21 de ani, are probleme medicale de la naștere, nu merge, nu vorbește, iar mama ei este singurul sprijin pe care-l are pe această lume. Maria primește o indemnizație de însoțitor al unei persoane cu handicap, acesta  fiind cam singura sursă de venit pe care o deține. Problema cea mare este legată de întârzierea plății acestora indemnizații, mai ales când alte venituri nu există.

Femeia locuiește împreună cu fata ei într-o locuință socială, la ieșire din municipiul Târgu Jiu. Tatăl biologic al fetei nu o recunoaște, iar, de 21 de ani, Maria este cea care are grijă de fiica ei cu handicap. Târgujianca se plânge de faptul că nu a primit indemnizația de peste 2 săptămâni, iar de atunci nu mai are bani nici de pâine, iar în frigider ”bătea vântul”.  

”Nu am ce să mănânc acum. Nu am facturi plătite, nu am scutece pentru fată, am rămas cu totul în aer. Au venit să îmi taie și cablul și m-am rugat de ei să nu o facă, o să-l plătesc. De două săptămâni nu am primit banii. Mi-au spus că o să se rezolve, dar tot nimic. Fata are 21 de ani, nu vorbește, nu merge. Așa s-a născut. Am grijă singură de ea. Soțul nu a vrut să o recunoască. Zi de zi mă chinui cu ea. M-am rugat de cei de la primărie să îmi dea și mie o locuință mai aproape de oraș. Mergeam pe picioare până în oraș, iar pe ea nu o pot lăsa singură, trebuie să o iau cu mine”, a spus Maria Ghenea.

Târgujianca, cu lacrimi în ochi, spune că nu mai poate, mai ales că banii nu îi sunt suficienți: ”Banii nu îmi ajung, dar acum că nu i-a dat, nu am ce să fac. Îmi trebuie și scutece. Îmi este greu, nu mai pot. Am fost la doctor că am avut probleme cu fierea. Nu am avut bani să îmi iau pastile. Am zăcut aici”, a mai afirmat femeia.

Problema achitării acestor indemnizații ale însoțitorilor persoanelor cu handicap este în mai multe localități din Gorj. Unii primari spun că au restanțe și de câte 2 luni. Târgu Jiu banii ar urma să fie dați luni după alegeri, cu mai bine de două săptămâni întârziere.

Vizualizări: 3,538

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: