Câți salariați ai spitalului acceptă vaccinarea

Vestea că un vaccin împotriva noului coronavirus ar urma să ajungă și în România, în perioada următoare, i-a bucurat pe unii, mai ales pe cadrele medicale. Astfel, mai multe unități spitalicești din Gorj au realizat deja listele cu persoanele care și-au exprimat dorința de a se vaccina anti-Covid.

Managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, spune că sunt mai mult de jumătate dintre cadrele medicale care vor să își facă acest vaccin. Practic, ar fi vorba despre 750 de angajați, din totalul de 1.300.

”Listele au fost întocmite de acum două săptămâni, cam așa. Sunt aproximativ 750 de persoane din totalul personalului angajat, personal care a solicitat să se vaccineze anti-Covid. Sunt 1.300 de angajați în cadrul SJU Târgu Jiu. Am încredere în vaccin, va fi util și eficient”, a spus Dumitru Vienescu.

Directorul Spitalului din Târgu Cărbunești, Constantin Târziu, spune că sunt persoane care doresc să se vaccineze, iar altele care nu: ”Au fost întocmite listele și la noi. Sunt oameni care doresc, alții care nu, dar predomină cei care vor. În funcție de efectele și ce se va spune despre vaccin poate lumea își va schimba părerea și se va vaccina. Eu am încredere și mă voi vaccina”, a spus Târziu.

Vizualizări: 3,931

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: