„Armele” braconierilor de pe Jiu, puse pe foc

Acţiune inedită a Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor din Gorj care, luni, a ars pe malul râului Jiu kilometri întregi de plasă monofilament confiscată de la braconierii care acţionează în special în zona barajului de la Turceni. Mai mulţi pescari au venit la acţiunea organizată în zona fostului poligon de la Turcineşti şi au urmărit focul în care au fost puse inclusiv bărci folosite de braconieri sau camere de camion de mare tonaj folosite, de asemenea, în acţiunile ilegale de prins peşte.

Unul dintre pescari a mărturisit că aştepta de mult timp un astfel de eveniment, dat fiind faptul că el, ca un plătitor de taxe, nu reuşeşte niciodată să prindă la fel de mult peşte pe cât prind braconierii. „Mătrăşesc tot peştele pe Jiu. Nişte nenorociţi care fac ravagii. Bagă setcile, vin cu paraşute şi noi ne uităm la apă şi plecăm fără nimic acasă. Sunt nişte tâlhari şi noi ne alegem cu plata cotizaţiei şi cu plimbatul pe baltă. Peştii nu au cum să scape din monofilament, prinde tot cu el”, a spus pescarul.

Secretarul AJVPS Gorj, Valentin Calotă, este unul dintre reprezentanţii asociaţiei care a participat la toate acţiunile de prindere a braconierilor de pe Jiu. El spune că nu de puţine ori a avut ocazia să constate că la acţiunile organizate împreună cu Poliţia sau Jandarmeria rezultatele erau aproape zero, în timp ce, atunci când nu participau reprezentanţii MAI, braconierii erau prinşi pe picior greşit. „La toate acţiunile am participat, mai ales în zona Turceni, unde e mult de lucru cu setcarii. Sunt şi protejaţi de unele organe, că noi când anunţăm că plecăm în patrulare, nu prindem pe nimeni. Dacă anunţăm la Poliţie, la Jandarmerie se află că ne ducem în control şi nu mai prindem pe nimeni. Acum, ultima dată, am găsit 800 de metri de monofilament, care omoară tot. Ne-am dus fără Poliţie şi Jandarmerie şi am ridicat tot ce am găsit ilegal. Sunt strânşi de noi 12 kilometri de setcă, plus bărci şi cauciucuri. Avem noi dotările noastre, avem barcă cu motor şi putem controla mai bine barajul. Probleme vor fi când va fi prohibiţia, că vor crede că sunt liberi şi nu îi deranjează nimeni, dar noi vom fi acolo”, a menţionat Valentin Calotă, secretarul AJVPS Gorj.

„Braconierii sunt foarte bine organizaţi”

La rândul său, vicepreşedintele asociaţiei, Claudiu Fiu, unul dintre cei mai cunoscuţi pescari sportivi din judeţ, a declarat că AJVPS va fi de acum încolo mult mai atentă în privinţa acţiunilor de braconaj. Asociaţia populează Jiul cu diverse specii de peşte tocmai pentru a-i mulţumi pe membrii săi şi nimeni nu doreşte ca peştele să fie prins de cei care nu plătesc nici taxă de membru şi nici nu se uită la ce scot din apă atunci când folosesc echipamente ilegale.

„Sunt echipamente foarte scumpe. Braconierii sunt foarte bine organizaţi şi noi ne luptăm mereu cu fenomenul acesta de braconaj la Turceni. Sunt localnici bine organizaţi acolo, dar şi din alte judeţe. Chiar înainte de Anul Nou am găsit 800 metri de plasă. Cu ajutorul celor de la MAI sperăm să stopăm acest fenomen. Plasele sunt nocive pentru că sunt băgate în locurile în care peştele îşi depune icrele, iar braconierii ştiu aceste locuri. Noi am populat acum Jiul şi trebuie să asigurăm şi paza acestor peşti. Trebuie să îi educăm şi pe pescari în privinţa curăţeniei pe care trebuie să o lase pe apă, pe mal, aşa cum noi trebuie să fim atenţi şi în privinţa poluării”, a menţionat Claudiu Fiu.

Vizualizări: 5,558

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: