Atenție, crater în drum! Avertizează un șofer care și-a avariat mașina

Un șofer din județul Gorj și-a avariat grav mașina! Incidentul a avut loc pe Drumul Național 67D, în apropiere satul Apa Neagră din comuna Padeș. Despre această porțiune de drum, în care s-a format un crater de câțiva centimetri, gorjenii s-au tot plâns, în ultima vreme, că este un pericol pentru participanții la trafic, în special pentru cei care nu sunt din zona noastră.


În noaptea de luni spre marți, un șofer care nu a observat la timp denivelările de pe asfalt, și-a avariat serios autoturismul.

„Cei care au drum spre Apa Neagră, aveți grijă la partea asta de drum, fix înainte de intrare, ca eu sunt pățit: două jante făcute praf, cu tot cu cauciucuri. Porțiune de drum nesemnalizată, neiluminată, în panta și curbă”, este mesajul postat de șoferul ghinionist, pe o pagină de Facebook, destinată participanților la trafic.

Replicile nu au întârziat să apară, semn că problema este veche, dar autoritățile nu mișcă un deget, deși din cauza acestei porțiuni de drum afectat s-ar putea produce adevărate tragedii.

„Din păcate este de ani de zile așa acolo, au și refăcut drumul doar ca din cauza alunecărilor de teren apare iar și iar. Normal ar fi, să fie reparata constant”, a postat un gorjean.

„Noroc că foloseam Waze-Ul și am văzut din timp că altfel ajungeam in situația ta”, a mărturisit un alt participant la trafic.

„Macar să o semnalizeze, chiar e urată porțiunea aia acolo, dacă, doamne ferește, pierdeam controlul și ajungeam în vreo râpă, ceva, ce naiba mai faceam?”, s-a întrebat retoric șoferul implicat în eveniment.


Drumul Național 67D, care face legătura între Târgu Jiu și Baia de Aramă, urmează să intre în reparații în perioada următoare, dau asigurări autoritățile.

Galerie foto






Vizualizări: 1,506

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: