Au apărut ofertele la vacanţele de Paşti

Chiar dacă nici nu s-a încheiat încă sezonul de schi, agenţiile de turism din Gorj au lansat deja cele mai tentante oferte la vacanţele de Paşti. Că vreţi să petreceţi sărbătorile pascale în ţară sau în străinătate, oferte sunt pentru toate buzunarele iar agenţiile din oraş vă stau oricând la dispoziţie. Dacă vreţi să petreceţi sărbătorile de Paşti vizitând mănăstirile din Moldova, ar trebui să scoateţi din buzunar pentru un pachet de trei nopţi nu mai puţin de 264 de euro, de persoană.

Vacanţa de Paşti se apropie şi cele mai multe agenţii de turism din Gorj s-au şi înarmat cu oferte atractive.

De exemplu, dacă v-aţi gândit să petreceţi sărbătorile pascale la Bran, trebuie să ştiţi că administraţia Club Vila Bran v-a pregătit surprize neaşteptate la preţuri accesibile. „Întâlnire cu iepuraşul, petrecere pentru copii cu clovni şi face - painting, concursuri şi jocuri pentru cei mari şi cei mici, foc de tabără cu muzică folk, karaoke, ouă roşii şi vin, masă festivă de Paşti. Sejurul cuprinde minim trei nopţi iar preţurile variază de la 45 de euro la 132 de euro pe noapte în funcţie de tipul de cameră”, a declarat Laura Dragu, reprezentant agenţie de turism.

Dacă însă vreţi să petreceţi în zona Maramureşului, pentru un pachet de trei nopţi, pensiune completă şi masă festivă, va trebui să cheltuiţi nu mai puţin de 880 de lei pentru un pachet. Oferte tentante vin şi din partea Moldovei, unde puteţi petrece Paştele vizitând mănăstirile specifice zonei. „La Voroneţ, un pachet de trei nopţi cu demipensiune, bufet tradiţional la revenirea de la Slujba de Înviere şi prânz deosebit în prima zi de Paşti constă  264 de euro locul în camera dublă”, a precizat Laura Dragu.

Dacă vreţi să optaţi pentru variante mai ieftine de petrecere a vacanţei puteţi alege băile Olăneşti unde se vor organiza concursuri de încondeiat ouă cu premii surpriză, drumeţii şi jocuri de societate, totul la doar 308 lei pachetul de trei nopţi.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: