Festival-concurs de romanţe la Ţânţăreni

Comuna gorjeană Ţânţăreni va răsuna de muzică autentică la sfârşitul acestei săptămâni, când se va desfăşura cea de-a X-a ediţie a Festivalului-concurs de romanţe, cântec, joc şi port popular „Sara pe deal”. Manifestarea artistică reprezintă o invitaţie pentru tinerele talente de a se apropia de cultura tradiţională şi de folclorul românesc. De această dată, vor fi concurenţi din Oltenia, chiar şi din alte zone ale ţării. „Unicitatea acestui festival este conferită atât de frumuseţea fără seamăn a folclorului din această zonă etnografică, dar şi, în mod special, prin desfăşurarea secţiunii de romanţă”, au transmis reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.

Festivalul va avea loc duminică, 10 iunie, de la ora 12.00, la Căminul Cultural din satul Floreşti. Concurenţii vor evolua pe mai multe categorii: interpretare vocală - solişti de romanţă, interpretare vocală - solişti vocali, coregrafie de grup dans popular tradiţional, dans folcloric coregrafic.

Festivalul este organizat de Primăria Ţânţăreni, cu sprijinul autorităţilor judeţene.

Vizualizări: 1,653

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: