Au câştigat contractul, dar întârzie lucrările

Autorităţile din Tismana încă se uită lung după angajaţii de la Întreprinderea de Drumuri şi Poduri (IDP) Gorj care au de reabilitat un drum comunal. Au câştigat contractul la începutul acestui an, dar lucrările sunt blocate. Cei de la IDP au venit cu noi promisiuni că vor demara investiţia la începutul săptămânii viitoare.

În plus, mai este în derulare un contract de asfaltare între Primăria Tismana şi IDP Gorj care nu a fost finalizat. „IDP are de anul trecut un contract cu noi pe câteva uliţe pe care le-a asfaltat. Nu în totalitate. Mai avem un drum pe care nu s-a depus covorul asfaltic cuprins în contractul pe care îl avem de anul trecut, dar au şi un contract neatacat deloc pe care l-am încheiat în luna ianuarie, când nu ştiam de incapacitatea lor de acţiune, mai precis de faptul că sunt cu un picior de insolvenţă, lucru care s-a şi întâmplat în luna aprilie”, a transmis, la Radio Târgu Jiu, primarul Marian Slivilescu.

Contractul semnat în luna  ianuarie a acestui an este în valoare de 1,4 milioane de lei şi presupune un covor asfaltic de 3,3 kilometri pe un drum comunal. Edilul din Tismana s-a gândit inclusiv să rezilieze contractul, dar firma Consiliului Judeţean este în insolvenţă şi este, astfel, protejată de lege de astfel de demersuri. „Într-adevăr, au un contract pe un drum comunal pe care nu am putut să îl realizăm până acum. De luni, ar veni să se apuce de lucrare. Promisiuni au tot fost în ultima perioadă de timp. Din 23 aprilie până în 23 iulie. Noi nu puteam să reziliem contractul pentru că sunt apăraţi de legea insolvenţei”, a încheiat edilul din Tismana. (M.M.)

Vizualizări: 1,530

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: