Au distrus panourile de afișaj electoral. Tineri în arest!

Doi tineri au distrus în noaptea de vineri spre sâmbătă opt panouri de afișaj electoral, amplasate pe raza municipiului Târgu Jiu. “În noaptea de 6/7 noiembrie a.c., polițiștii locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice din cadrul Poliției Locale Târgu-Jiu au identificat doi tineri bănuiți de săvârșirea infracțiunii de distrugere a opt panouri de afișaj electoral, amplasate pe raza municipiului Târgu-Jiu", transmite Poliția Locală Târgu Jiu.

Agenții au fost sesizați de către un cetățean, prin intermediul Dispeceratului Poliției Locale Târgu-Jiu, cu privire la faptul că tinerii respectivi au vandalizat panourile electorale aflate în zona Pieței Centrale și au fugit de la fața locului, îndreptându-se spre zona de sud a orașului.

"În jurul orei 2:00, în urma desfășurării unor activități specifice și în baza indiciilor obținute, polițiștii locali au depistat persoanele suspecte pe strada Unirii din municipiul Târgu-Jiu, întocmind proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, în conformitate cu prevederile art. 293 din Codul de Procedură Penală. Acestea au fost predate organelor de cercetare penală pentru continuarea cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere” se arată într-un comunicat de presă.

actualizare: Cei doi tineri, de 23 și 16 ani, au fost reținuți 24 de ore, fiind bănuiți de săvârșirea infracţiunii de distrugere. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în seara zilei de 6 noiembrie a.c., cei doi tineri ar fi distrus 8 panouri special amenajate pentru afișaj electoral și trei afișe electorale, montate în zona Pieței Centrale, din municipiul Târgu Jiu. Polițiștii continuă cercetările în vederea ducumentării întregii activități infracționale, transmite IPJ Gorj.

Galerie foto


Vizualizări: 2,000

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: