Austria suspendă vaccinarea cu un lot de AstraZeneca, după ce o femeie a murit

Austria a suspendat administrarea vaccinului anti-Covid dezvoltat de Oxford şi AstraZeneca dintr-un lot de doze, ca măsură de precauţie, după ce a fost înregistrat un deces şi o persoană a prezentat complicaţii grave după inocularea lui, a anunţat duminică Agenţia naţională de Sănătate, citează The Guardian.

Reamintim că și în Gorj a murit un bărbat de 47 de ani, a doua zi după vaccin, dar autoritățile încă fac cercetări să vadă ce s-a întâmplat.

Austriecii preferă să fie prudenți. „Biroul Federal pentru Siguranţă în Îngrijirea Medicală (BASG) a primit două informări în legătură temporală cu vaccinarea din acelaşi lot al vaccinul AstraZeneca în clinica din districtul Zwettl”, a fost anunţat.

O femeie în vârstă de 49 de ani a murit din cauza unor probleme de coagulare a sângelui, iar o alta în vârstă de 35 de ani a dezvoltat un embolism pulmonar şi se recuperează acum. 

„În prezent, nu există dovada ca există o relaţie de cauzalitate cu vaccinarea”, a mai spus BASG.

Ziarul elveţian Niederoesterreichische Nachrichten, postul de televiziune ORF şi agenţia de presă APA au transmis că femeile erau asistente medicale care lucrau în clinica Zwettl.

Vizualizări: 1,509

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: