Aveţi grijă la caniculă !

Pandurii au plecat într-un prim stagiu de pregătire de 12 zile la Sibiu. Canicula care a pus stăpânire pe ţară nu le face însă antrenamentele deloc mai uşoare elevilor lui Pustai. Aceştia sunt nevoiţi să se pregătească la temperaturi ce trec lejer de 32-33 de grade Celsius. În aceste condiţii, şeful Condescu a transmis un mesaj clar de la Tg-Jiu. "Am spus că nimeni din cei care nu au făcut vizita medicală să nu mai fie la antrenament. Sunt şi temperaturi extreme şi ne putem pomeni cu ceva ce nu vrem să se întâmple. Toţi cei are nu au făcut vizita medicală să nu facă antrenament. Nu contează din ce motive. Nu îmi e teamă, ne luăm toate măsurile. Este normal ca toţi jucătorii pe care îi ai la antrenament să fie apţi din punct de vedere medical", a declarat ieri Condescu. Pandurii a deplasat la Sibiu un lot de 31 de jucători din care marea majoritate a efectuat vizita medicală vineri la Craiova. Între timp la Sibiu au ajuns şi noile achiziţii, Stanca şi Adrovic. Ultimul a efectuat şi el controlul medical zilele trecute tot la Craiova.

Vizualizări: 143

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: