Avioanele Tarom, inscripţionate cu operele lui Brâncuşi

Lovitură de imagine pentru oraşul Târgu Jiu! Autorităţile au bătut palma cu oficialii Tarom pentru ca toate aeronavele să fie inscripţionate cu un logo care să promoveze imaginea municipiului Târgu Jiu şi operele lui Constantin Brâncuşi. În schimb, compania aeriană nu a cerut niciun leu. Discuţiile au fost deja materializate şi urmează să fie aprobate la vârful Tarom.

Viceprimarul Adrian Tudor a fost cel care a făcut anunţul, după ce a ajuns la o înţelegere cu şeful companiei. „Vom face procedura pentru a fi inscripţionate cu ansamblul monumental de la Târgu Jiu. Nu se solicită bani pentru această promovare. Noi vom plăti doar cheltuielile de producţie şi, mai departe, se ocupă Tarom de tot. A fost o discuţie de principiu pentru ca revista de la bordul avioanelor Tarom care circulă în toată lumea să fie editată de Centrul Brâncuşi în acest an, un număr sau două, şi să fie pusă la dispoziţie în toate aeronavele Tarom în limba română, în limba engleză, cu promovarea Târgu Jiului şi a obiectivelor turistice de la Târgu Jiu şi din judeţul Gorj”, a anunţat viceprimarul Adrian Tudor.

În total, Tarom mai deţine 23 de aeronave. Pe toate ar urma să fie inscripţionat logo-ul despre Brâncuşi şi Târgu Jiu. „Logo-ul, în câteva zile, sperăm să-l avem. Ne vom întâlni cu o firmă de profil de la nivel naţional. Problema se pune financiar. Trebuie să fie mesajul cât mai simplu. Brâncuşi, Târgu Jiu trebuie să apară în mod obligatoriu”, a mai spus Adrian Tudor. (M.M.)

Vizualizări: 1,577

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: