Baia de Fier, „ocupată” de motocicliști. Cel mai mare tricolor din motociclete

Sute de motocicliști din toată țara s-au strâns la sfârșitul săptămânii la Baia de Fier, pentru a participa la un festival ce le-a fost dedicat în exclusivitate, sâmbătă la prânz aceștia pornind într-o paradă prin satele învecinate pentru a forma un uriaș drapel național.

Planul inițial al organizatorilor includea o deplasare pe Transalpina, dar vremea rea a făcut ca doar porțiunea de șosea din zona Novaci să fie călcată de motocicliștii ce purtau la gât bucăți de pânză de culoare roșie, galbenă sau albastră. Oricum, cine a trecut prin zonă sau a trecut pe la Peștera Muierilor nu a avut cum să observe prezența în număr mare a motocicliștilor. Aceștia au ocupat la refuz pensiunile și orice reprezenta spațiu de cazare, din acest punct de vedere festivalul Slowride Transalpina fiind un câștig pentru localnici.

Nuntă printre motoare

Și primarul Dumitru Turbăceanu a fost pus la muncă, el fiind nevoit să oficieze o căsătorie chiar pe scena pe care s-au desfășurat spectacolele pentru motocicliști. Doi tineri îndrăgostiți și-au jurat iubire pe viață, iar edilul a fost ofițer de stare civilă, martori la căsătorie fiind toți cei care au venit la festival. Dorința tuturor a fost ca anul viitor să se revadă în aceeași formulă la botezul pe care mirii ar trebui să îl facă atunci, mireasa fiind gravidă în prezent.

De la „Casa de Căsătorii” improvizată pe scena amplasată pe terenul de fotbal din comună, motocicliștii au coborât la Peștera Muierilor, unde s-au strâns în număr foarte mare înainte de porni în călătoria prin satele din împrejurimi.

„Totul e superb”

Platoul din fața Peșterii a fost umplut până la refuz de sutele de motociclete, zgomotul făcut de motoarele turate fiind unul care i-a bucurat foarte mult pe cei veniți din diferite zone ale țării pentru a se distra aici. „Băieții de la Slowriders au făcut o treabă nemaipomenită. Totul este superb, organizarea este desăvârșită și, ce ne încântă pe noi cel mai mult, e că e doar prima ediție a festivalului. Cu siguranță ne vom face planuri și pentru anul viitor. Venim aici, ne cunoaștem mai bine între noi, ne plimbăm și ne bucurăm de tot ceea ce este aici. Păcat că nu a fost vremea doar cu soare, dar în rest totul e la superlativ”, a spus unul dintre motocicliști.

Vor în Cartea Recordurilor

Organizatorii au dat asigurări că numărul participanților putea fi mult mai mare dacă ploaia nu i-ar fi făcut pe destul de mulți să rămână acasă vineri sau chiar totul weekend-ul. Chiar și așa, au fost suficient de mulți cei care au plecat în călătorie cu câte o bucată de pânză roșie, galbenă sau albastră la gât pentru a forma, în mers, tricolorul național. „Am vrut să aducem o premieră pentru România şi să formăm cel mai mare tricolor din motociclete. Am avut în paradă peste 300 de motociclişti, iar fiecare motociclist a purtat una dintre culorile drapelului României. Am mers astfel în paradă pe o distanţă de 25 de kilometri. Anul viitor vrem să facem un tricolor şi mai mare şi să stabilim un record Guiness. Dorim pur și simplu să arătăm că ne iubim valorile noastre, că nu ne uităm rădăcinile românești. O facem și pentru distracție și vă asigur că dacă vremea ar fi fost fără ploaie, ar fi fost mult mai mulți participanți”, a precizat Bogdan Mitu, organizatorul festivalului.

Şi în timp ce motocicliștii își turau motoarele de mama focului în apropiere de Peștera Muierilor, de pe marginea turiștii care veniseră să viziteze peștera au privit cu maximum de interes ceea ce se întâmplă. Cel mai greu le-a fost celor care aveau și ei motoare acasă dar care, neștiind de festivalul de la Baia de Fier, au venit pentru cu totul altceva în zonă. „Îmi vine să plâng de ciudă. Deși sunt fată, sunt pasionată de motoare și chiar am așa ceva acasă. Dacă știam de toată treaba asta, acum nu mai mă interesa să vizitez peștera, ci eram alături de cei care au venit de peste tot ca să participe la festival. O să țin minte și o să fiu prezentă la anul”, a spus o tânără, convinsă că a ratat evenimentul care îi putea face vara mai frumoasă. Avea și de ce să îi fie ciudă, pentru că fiecare seară de festival s-a terminat cu concerte susținute de trupe renumite, cu un foc de tabără, cu multă voie bună și distracție.

Foto Gelu Colțau

Galerie foto




Vizualizări: 12,161

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: