Banciu (B1Tv), despre un lider din Gorj: Un limbric!

Incidentul de la Biroul Electoral Judeţean (BEJ), când Florin Cârciumaru s-a răstit la judecătorul Ion Marin pentru că a primit candidatura lui Ion Săvoiu, iar Victor Ponta şi candidatul partidului au stat pe la uşă, nu a fost trecut cu vederea în presa centrală. Cel mai bine a „relatat“ însă pamfletarul de la Lumea lui Banciu de la B1Tv. Preţ de câteva minute, în mod ironic, Radu Banciu i-a plâns pe pesedişti pentru că au stat la uşa BEJ din cauza unui „vierme“. „Lucrurile au luat o întorsătură nefericită pentru Florin Cârciumaru. Nu a putut să treacă cu vederea faptul că BEJ înregistra candidatura unui vierme, unui limbric literalmente, pe numele lui Ion Săvoiu, preşedintele Forţei Civice Gorj. Un zero barat, un Rică Venturiano, acesta stătea înaintea candidatului PSD Mihnea Costoiu. Marele Mihnea Costoiu. Şi tot aliotmanul ăsta PSD, toţi fruntaşii partidului veniţi de la Bucureşti, stăteau la uşă că BEJ înregistra candidatura unuia care practic nu există. (...) Avea tot dreptul să-i spună unui judecător lasă mă că te pun eu la punct fir-al dracu tu să fii că ne-ai ţinut la uşă, înregistrându-l pe prostul de Săvoiu. Păi cum adică, mă, marele PSD să stea la coadă că se înregistra unul de la Forţa Civică. O situaţie într-adevăr remarcabilă. Fruntaşii PSD stăteau la coadă până când probabil nu au mai suportat şi au bătut la uşă şi să-l scoată pe Săvoiu. Nu avem finalul acestei poveşti“, a declarat Radu Banciu.  

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: