Bancuri

Un cunoscut senator a fost supus unei intervenţii chirurgicale urgente. I s-a expediat o telegramă cu următorul text: "Senatul, adunat în plen, vă urează o cât mai grabnică însănătoşire, cu 178 voturi pentru, 173 contra şi 5 abţineri".

................................

Un copil optimist şi unul pesimist îl aşteaptă pe Moş Crăciun. Copilul pesimist e sigur că nu o să primească mare lucru, copilul optimist nu mai poate de încântare şi abia aşteaptă să vadă darurile. Buuuuun, vine Moşu’, copilul pesimist primeşte super-cadouri: trenuleţ, maşinuţe, ciocolată, tot ce i-ar fi putut trece prin cap. Copilul optimist primeşte… o balega.

Se întâlnesc copiii si schimbă impresii: Pesimistul:

− Măi, eu am primit un trenuleţ, da’ nu e prea mare, o maşinuţă, da’ nu e culoarea pe care o voiam, şi ciocolata, da’ e cu lapte şi fără alune… şi aşa mai departe.

Optimistul râde încântat:

−  Mai, eu am primit un cal, da’ nu-l găsesc!

................................

Câţiva politicieni, cam cu chef, fac un turneu electoral prin sate. Pe un drum de ţară, maşina se izbeşte de un copac şi accidentu-i gata. Aflat în trecere, un ţăran cu frica lui Dumnezeu îi adună, îi îngroapă pe loc şi îşi vede de treabă. După un timp, se observă lipsa politicienilor. Anchetă, reconstituire, interogatorii, etc. Anchetatorul îl întreabă pe ţăran:

− Când ai sosit la locul accidentului mai era vreunul în viaţă?

− Unii dintre ei ziceau că sunt, dar poţi să-i crezi pe ăştia?!

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: