Banţa, despre o candidatură la Târgu Jiu: Hai să muncim şi vedem ce vom face în 2024

Secretarul general adjunct din cadrul Ministerului Dezvoltării, liberalul Victor Banţa, este tot mai vocal în abordările publice legate de evoluţia municipiului Târgu Jiu şi îşi manifestă dorinţa de a atrage cât mai multe fonduri europene, pentru continuarea investiţiilor. Astfel, în spațiul public sunt discuții inclusiv despre o candidatură la Primăria Târgu Jiu, posibilitate pe care a comentat-o într-un interviu la Radio Infinit.

Reporter: Ce credeţi că se va întâmpla la nivelul judeţului Gorj, în contextul implementării Programului de Tranziţie Justă?

Victor Banţa: De când sunt în Ministerul Dezvoltării, am procedat mereu la a servi Gorjul şi municipiul Târgu Jiu. Există o injecţie de capital în toată această perioadă şi va urma o injecţie de capital din fonduri europene în perioada următoare şi mai mare. Suntem responsabili cu toţii de implementarea acestora şi, în momentul acesta, Târgu Jiu şi judeţul Gorj au un culoar fantastic de favorabil. Banii pe care statul îi investeşte în UAT-urile din Gorj se materializează în investiţii, în plus valoare, cu creare de locuri de muncă. Se vor vedea aceste aspecte peste 4-5 ani şi numai de noi depinde dacă şi cum se vor rezolva toate acestea. Este un moment pe care nu avem voie să îl ratăm şi vom răspunde în faţa populaţiei pentru toate acestea.

Reporter: Ce v-aţi propus, în perioada următoare, pentru municipiul Târgu Jiu?

Victor Banţa: Am abordat aspecte legate de Târgu Jiu pentru că eu, în ceea ce priveşte municipiul, mi-am făcut din plin datoria şi am contribuit eficient şi semnificativ la toate proiectele de investiţii şi de dezvoltare pe care municipiul le accesează. Fac remarca faptului că în Târgu Jiu, de când există ca municipiu, niciodată nu au fost atât de mulţi bani injectaţi în infrastructură şi investiţii în municipiul Târgu Jiu. Cred că la acest lucru am contribuit şi eu. Ca atare am şi o responsabilitate şi nu doresc altceva decât să sprijin, să contribui ca să ducem toate aceste lucruri la bun sfârşit, pentru că, aşa cum am mai spus, răspundem în faţa populaţiei de activităţile noastre ca persoane publice. Acesta este singurul meu obiectiv politic.

Reporter: Luaţi în calcul o candidatură, în 2024, la o funcţie în judeţ?

Victor Banţa: Suntem în 2022, hai întâi să muncim şi apoi să ne gândim ce vom face în 2024.  Niciodată nu mi-am construit obiectivele profesionale pe baza obiectivelor politice şi nici obiectivele politice nu mi le-am asumat sau construit decât dacă, în urma mea, arăt că pot şi fac lucruri bune pentru populaţie şi pentru locul de unde am plecat.

Reporter: Aflându-ne la final de an, puteţi face un bilanţ al contribuţiei dumneavoastră la dezvoltarea municipiului?

Victor Banţa: Am contribuit semnificativ la finanţarea şi la ducerea la buna îndeplinire a bazinului semiolimpic pe care municipiul Târgu Jiu l-a luat în primire recent, de la constructori. Acesta a fost finanţat din bani de la bugetul statului. De asemenea, am contribuit semnificativ la realizarea finanţării fostei Case de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu şi am arătat cum proiectul tehnic a fost gata, am arătat că mi-am făcut datoria şi că este important ca toţi să ne facem datoria ca şi aceste obiective să se finalizeze în timp util, mă refer la modernizarea şi reabilitarea clădirii. De asemenea, şi fosta Casă de Cultură a Tineretului, care este în proprietatea judeţului Gorj, este un obiectiv care va fi modernizat şi va fi redat tinerilor. Am contribuit şi la consolidarea şi buna funcţionare a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”. În ultimii doi ani, numai de la noi de la minister, au fost injectaţi peste 12 milioane de lei, pentru că şi teatrul acesta are nevoie de elemente noi de dotare, are nevoie să se extindă, avem Teatrul de Vară care este dat în administrare Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, care poate fi reabilitat cu aceşti bani, în viitor. Iată că numai lucruri  bune din ceea ce mă priveşte pe mine.

Vizualizări: 1,986

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: