Baschetul gorjean aşteaptă susţinerea autorităţilor

Echipa de baschet masculin ACS Târgu Jiu speră ca din acest an să aibă suportul financiar al autorităţilor locale. Echipa a fost înfiinţată anul trecut de iubitorii acestui sport, cu ajutorul unor sponsori, dar nu va putea face performanţă fără susţinerea autorităţilor.

Claudiu Alionescu, antrenor la ACS Târgu Jiu, a vorbit într-o emisiune la Radio Infinit despre problemele financiare cu care se confruntă echipa de baschet. „Până acum ne-am bazat doar pe banii unor sponsori care au fost alături de noi de la începutul campionatului, dar avem promisiunea autorităţilor locale că se vor implica activ în acest sport în acest an bugetar”, a spus Alionescu.

Antrenorul spune că ştia de la început că va fi greu, tocmai de aceea a cooptat în lot jucători tineri, în formare, fără pretenţii financiare mari: „Eram conştienţi că ne va fi foarte greu la început, de aceea am început acest proiect cu jucători localnici, tineri, fără pretenţii financiare exagerate şi obiectivul a fost formarea unei echipe competitive, care să fie nucleul pentru viitoarea ediţie de campionat. Cred că am reuşit acest lucru”.

 Nu îşi propun promovarea

Târgu Jiu avea acum câţiva ani echipă de baschet în Liga Naţională, dar atunci clubul Energia era finanţat atât de autorităţile locale, cât şi de Complexul Energetic Oltenia. Actuala echipă ACS Târgu Jiu nu îşi propune promovarea, ci doar clasarea în primele opt echipe ale Diviziei A. „Este mult până la promovare, deocamdată nu ne propunem acest lucru, pentru la vară ne propunem mai mult decât anul acesta, şi anume o clasare în locurile 1-8”, a spus Alionescu.

Chiar şi pentru acest obiectiv este nevoie de întărirea lotului şi implicit de sprijin financiar. „Vom avea tot jucători tineri, localnici, dar ne dorim două-trei implanturi cu jucători din afara Târgu Jiului, unde avem posturi deficitare şi mă refer în primul rând la postul de pivot”, a precizat antrenorul.

Vizualizări: 605

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: