Băsescu: Reușesc să fiu zglobiu

Traian Băsescu, externat miercuri de la spitalul din Bruxelles, spune că se simte foarte bine și că reușește să fie „zglobiu", el vorbind și despre motivele spitalizării sale.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a revenit în ţară în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost externat de la un spital din Bruxelles.

 
 
„Reușesc să fiu zglobiu. Mă mișc, e foarte bine”, a declarat Traian Băsescu, potrivit Antena 3.

Legat de motivele spitalizării sale, fostul președinte a susținut că a fost vorba despre o pneumonie netratată la timp: „Am avut o pneumonie netratată la vreme și recomandarea medicilor este ca cel puțin până în data de 10 să evit orice aglomerație ca să nu așeze un COVID peste tratamentul care s-a făcut. Recomandarea, printre altele, a fost să nu merg în aerporturi, în avioane, să port mască tot timpul”.

În 23 martie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis definitiv că fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, dând declarații sub numele conspirativ „Petrov”.

Vizualizări: 823

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: