Bătrân mort de 7 zile, încă la morgă. Rudele i-au făcut pomana în lipsă

Situaţie revoltătoare pentru o familie din comuna gorjeană Săuleşti. Oamenii nu îşi pot lua ruda moartă din spital de aproape o săptămână. Bătrânul care a murit ar fi avut două coaste rupte, iar medicul de la morgă a sesizat oamenii legii, considerând că este vorba de o moarte suspectă. Suspiciunile doctorului de la Târgu-Cărbuneşti, unde a murit bolnavul, nu s-au confirmat, însă, nici acum, nu este de acord să elibereze certificatul de deces şi să lase familia să ridice decedatul.

Bătrânul, în vârstă de 80 de ani, a ajuns la spitalul din Târgu-Cărbuneşti la începutul acestei luni. După zece zile, din cauza stării de sănătate grave, a murit.

Medicul de la anatomo-patologie a avut semne de întrebare în privinţa morţii bătrânului, aşa că a sesizat procurorii. „Pe 10 mai, l-au auzit vecinii strigând după ajutor în casă. L-au găsit căzut pe jos şi au anunţat salvarea. A fost dus la spitalul din Târgu-Cărbuneşti, unde a fost la Cardiologie, la Terapie Intensivă. A decedat pe 21, după 10 zile. A fost transferat la morgă. A doua zi, am mers să-l ridicăm. Atunci ni s-a comunicat că nu putem să-l luăm pentru că medicul a anunţat Procuratura pentru că e suspect de coaste rupte, că ar fi fost bătut. A venit Procuratura, a făcut anchetă, a spus că nu este caz de moarte suspectă, de Medicină Legală. Au venit şi cei de la Medicina Legală de la Târgu Jiu, au consultat fişa, au consultat tot, au spus că nu este problema de Medicina Legală şi nu trebuie să i se facă necropsia. A analizat cazul şi Poliţia de la Săuleşti. A spus la fel, că nu este moarte suspectă, că nu a fost victima vreunei violenţe”, a spus Dumitru Tulpea, ginerele pacientului.

I-au făcut pomana în lipsă

Chiar dacă nu au reuşit să ia mortul din spital, rudele i-au făcut pomana şi în lipsă: „Noi nu putem să luăm mortul. Este la morgă, la Târgu-Cărbuneşti. Eu am înţeles că ei nu au nici cameră frigorifică acolo. Pe data de 22 mai, am mers la Săuleşti, i-am săpat groapa. Sâmbătă, am cumpărat colaci şi, să nu pierd colacii, m-am dus, am vorbit cu preotul, i-am făcut o slujbă la biserică şi am împărţit colaci. Practic am făcut pomana în lipsa mortului. Am fost din nou după el. Doctoriţa mi-a spus că, până nu vine Târgu Jiul să-i facă necropsia, nu poate să mi-l dea. Se face o săptămână de când mortul stă în morgă şi noi aşteptăm să-l ridicăm. Tronul l-am plătit. Am comandat tot, dar nu am ridicat nici sicriul pentru că nu am unde să-l duc”, a spus Dumitru Tulpea.

Oamenii sunt disperaţi. Nu ştiu ce demersuri să mai urmeze pentru a-şi îngropa creştineşte bătrânul care nu şi-a găsit liniştea nici după moarte. Medicul refuză în continuare să-i lase să-l ridice de la morgă, iar Medicina Legală nu are niciun plan să-l preia, nefiind, în concepţia lor, caz de moarte suspectă. „El, cu câţiva ani în urmă, a fost luat târâş de cai şi a avut nişte coaste rupte atunci. Ori astea s-au văzut, ori o mai fi căzut el prin curte pentru că era bătrân. Avea 80 de ani. Nu l-a lovit absolut nimeni. Era bolnav. Avea diabet, probleme cu inima. E un conflict între doi medici probabil. Nu pot să-mi dau seama. Am vorbit cu şeful de secţie de la Medicină Legală şi mi-au spus că nu pot trece peste doamna medic de la Cărbuneşti. Certificatul de deces este făcut, dar trebuie pusă ştampila pe el, dar doamna doctor nu vrea să pună ştampila pentru că ea are suspiciuni, că moartea i-a venit din cauza coastelor rupte pe care spune dumneaei că le-a văzut. Dacă era vorba de violenţă, de pe 10 până pe 21 când a murit el, automat se sesizau medicii, dar nu s-a întâmplat nimic. Doar doamna doctor de la morgă spune că nu pune ştampila pe certificat”, a mai spus bărbatul.

Vizualizări: 6,171

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: