Bunoaica, din nou la Ministerul Muncii

Avem guvern interimar, toată lumea așteaptă noii miniștri, doar liderul minerilor de la Lupoaia mai bate la porțile Ministerului Muncii. Nicu Bunoaica spune că are discuții legate de vârsta de pensionare a minerilor. 

Discuțiile au avut loc la finalul săptămânii trecute, iar Bunoaica a stat la aceeași masă cu liderul Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, dar și cu alți reprezentanți ai Ministerului Muncii. Sindicalistul spune că promisiuni există.

”Am fost la Biroul Național Sindical și am discutat mai multe lucruri. După care am mers la Ministerul Muncii și am stat de vorba cu privire la reducerea vârstei de pensionare, dar și despre probleme din cariere. Am vorbit și despre condițiile grele de muncă. Minerii au probleme și trebuie să fie ajutați. Mă voi duce peste tot pentru a-i ajuta pe acești oameni, adică pe mineri”, a spus Bunoaica.

Vizualizări: 2,426

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: