Burlan nu a reuşit să găsească o siglă a SNLO pe sediul societăţii
Directorul general Daniel Burlan a descoperit că Societatea Naţională a Lignitului Oltenia pe care o conduce nu are o siglă proprie pe sediul central din Târgu Jiu. Şeful SNLO recunoaşte că a rămas surprins să facă o asemenea constatare, el fiind convins până acum că societatea are totuşi o astfel de siglă. Lipsa acesteia este pusă pe seama faptului că pe faţada clădirii există scris "SNLO", literele fiind formate din bucăţi de furtun folosit iarna la iluminatul de sărbători. O mare parte din faţada principală a clădirii este, în schimb, acoperită cu kilometri întregi de instalaţii electrice folosite de Primăria Târgu Jiu în perioada Crăciunului. Directorul general spune că a primit recent rugămintea din partea edililor locali de a zugrăvi pe exterior clădirea, nimeni nespunând însă ce se va întâmpla cu iluminatul ornamental care se află pe sediul SNLO de circa doi şi care, între timp, nu a mai fost dat jos. Burlan afirmă că măcar faţadele dinspre partea cu Prefectura ar putea fi zugrăvite dacă va fi însă lămurită problema decorurilor hibernale instalate acum două revelioane şi lăsate acolo de municipalitate pentru următoarele sărbători de iarnă.
Vizualizări: 101
Distribuie Trimite pe WhatsApp