Călinoiu, din nou prin instanțe

Fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, trebuie să se prezinte în cursul zilei de joi la Curtea de Apel Craiova, acolo unde se va judeca apelul depus de acesta la sentința prin care a fost condamnat anul trecut la închisoare cu suspendare. Acesta este primul termen din procesul ce va avea loc în Bănie în cursul acestei primăveri, sentința dată în toamnă de Judecătoria Târgu Jiu fiind contestată nu doar de Călinoiu, ci și de procurori, care vor o pedeapsă mai mare pentru fostul șef al CJ Gorj. Patru luni cu suspendare au decis judecătorii în toamnă pentru acuzația de fals în declarații, executarea fiind înlocuită cu un termen de încercare de 2 ani, timp în care inculpatul trebuie să fie permanent la dispoziția autorităților.

Decizia instanței a fost luată chiar în ziua în care conducerea centrală a PSD trebuia să valideze candidatura lui Călinoiu pe poziția 1 la Senat. În locul său a candidat însă Florin Cârciumaru, edilul municipiului Târgu Jiu fiind ales parlamentar la alegerile din 11 decembrie. Călinoiu a fost acuzat în acest dosar că și-a ascuns o parte din veniturile încasate în perioada de președinte al Consiliului Județean, venituri obținute prin prestarea unor servicii care erau incompatibile cu funcția publică. De altfel, fostul președinte a fost găsit incompatibil de către inspectorii de integritate tocmai din cauza serviciilor pe care nu le-a făcut publice. Călinoiu a contestat decizia Agenției Naționale de Integritate în instanță, dar a pierdut procesul la Curtea de Apel Alba.

Vizualizări: 1,165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: