Călinoiu explică de ce ingoră alunecările de teren

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, tratează cu indiferenţă alunecările de teren apărute săptămâna trecută. Călinoiu a spus că alunecarea de la Bumbeşti Piţic este responsabilitatea primarului. Cât priveşte teama şoferilor de pe microbuzul şcolar din Roşia de Amaradia de a trece pe drumul judeţean surpat în două locuri, Călinoiu le-a transmis să meargă liniştiţi pentru că studiile arată că nu se poate întâmpla vreo nenorocire. 

Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a vorbit ieri în cadrul unei conferinţe de presă despre problemele cu care se confruntă la această oră judeţul Gorj. Călinoiu a menţionat aici alunecarea de teren din satul Dealul Pomilor din Motru şi cea de-a doua alunecare de pe drumul judeţean din Roşia de Amaradia. Întrebat de ce a omis poate cea mai gravă alunecare de teren, cea de la Bumbeşti Jiu, în urma căreia patru gospodării au fost înghiţite de pământ, Călinoiu a transmis că acolo este responsabilitatea primarului. ”Eu am menţionat alunecările de teren care ne aparţin şi sunt în responsabilitatea noastră, pe drumurile judeţene. Celelalte alunecări sunt luate în evidenţa comisiei pentru situaţii de urgenţă şi acolo realizăm procedura de verificare şi evident proiecte de hotărâri de guvern pentru a obţine sumele necesare pentru remedierea zonei respective. Eu nu cred că nu există soluţii. Oamenii nu vor rămâne pe drumuri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Călinoiu: Riscul nu este al meu, specialiştii spun că se poate

În privinţa drumului judeţean 675C, drum ce tranzitează comuna Roşia de Amaradia, preşedintele Consiliului Judeţean spune că nu se pot băga bani într-o zonă de risc. Alunecările de teren din zonă au rupt practic drumul în două locuri pe aceste porţiuni circulându-se de ceva vreme pe o singură bandă. Şoferii de pe microbuzele şcolare şi-au manifestat teama de a mai tranzita zonă atâta timp cât drumul nu prezintă siguranţă. Ion Călinoiu le-a transmis ieri acestora să meargă liniştiţi pentru că studiile arată că nu se pot întâmpla nenorociri. ”Nu se poate vorbi de o investiţie pe fondurile noastre locale pe zona respectivă, o zonă instabilă. Măsurile nu vor fi de consolidare, vor fi măsuri provizorii de stabilitate a zonei, nu se va întâmpla nimic”, a declarat Ion Călinoiu. Întrebat dacă nu cumva îşi asumă un risc prea mare acesta a spus că riscul nu este al lui ci al specialiştilor. ”Nu este niciun fel de risc prea mare că nu l-am luat eu, riscul acesta l-au luat specialiştii şi dacă ei spun că se poate, nu este niciun fel de risc, au şi ei o pregătire în domeniu”, a spus Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: