Călinoiu „FALIMENT”, atacat de liberalul Manta

Atac dur al liberalului Pantelimon Manta, la adresa colegului lui din USL, vicepreşedintele PSD Ion Călinoiu. Social democratul este acuzat că este vinovat moral pentru falimentul căminului de bătrâni de la Novaci, dar şi că falimentează mai multe societăţi unde acţionar este Consiliul Judeţean Gorj şi anume SC Vârful Păpuşa, SC Tisprest şi Parcul Industrial Bumbeşti Jiu. Interesant este că Ion Călinoiu vorbeşte de externalizarea serviciilor de care se ocupă acum ineficient SC Vârful Păpuşa, şi anume telescaunul, canalizarea şi alimentarea cu apă din Rânca, investiţie de milioane de euro recepţionată acum nici doi ani. Pentru falimentul de la Tisprest ar fi de vină predecesorii care au conceput prost această societate, iar în privinţa Parcului Industrial, Călinoiu spune că Manta dezinformează.

Pantelimon Manta, consilier judeţean din partea PNL, consideră că Ion Călinoiu este vinovat moral pentru falimentarea căminului de bătrâni de la Novaci, al societăţii Tisprest şi al SC Vârful Păpuşa. „Este o realitate că societatea Tisprest de la Tismana, aflată în subordinea Consiliului Judeţean, intră în faliment. Sunt probleme şi cu societatea care administrează cablul de la Rânca şi la toate acestea se adaugă cireaşa de pe tort, Parcul Industrial Bumbeşti Jiu, care de asemenea are ca unic acţionar Consiliul Judeţean. Toate acestea trebuie spuse. Ion Călinoiu are o răspundere morală în toate aceste situaţii, inclusiv în „falimentarea” căminului de bătrâni de la Novaci”, spune Pantelimon Manta. Acesta îi recomandă lui Ion Călinoiu să  consulte specialişti şi să ţină cont de soluţiile lor înainte de a fi prea târziu. „Preşedintele Consiliului Judeţean trebuie să consulte specialişti şi să ţină cont de soluţiile, sugestiile pe care aceştia le dau şi să acţioneze în consecinţă, altfel „timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim”, iar toate aceste societăţi merg sigur spre faliment”, a mai precizat Manta.

Consilierul judeţean spune că demisionat Adunarea Generală a Acţionarilor a societăţii Tisprest, când s-a declanşat procedura de faliment. „Societatea de la Tismana este sigur în faliment, s-a deschis această procedură, iar eu mi-am dat demisia din funcţia de membru AGA. S-a declanşat procedura de faliment pentru că erau oameni care stăteau angajaţi fără a avea salarii. Urmează să intre în faliment societatea de la Rânca şi Parcul Industrial de la Sadu, unde sunt probleme financiare grave”, spune liberalul.

Călinoiu vine cu explicaţii

Ion Călinoiu nu se consideră vinovat în nici una din aceste situaţii şi vine cu explicaţii pentru fiecare caz în parte. „La Tismana este o societate ineficientă  activităţii Consiliului Judeţean. Aici nu există decât şase locuri de muncă, ce sunt preluate. Nu se mai poate lucra. În condiţiile în care nu intră pe piaţă nu mai merge”, a spus Ion Călinoiu, dând vina pe cei care au conceput această firmă cu 20 de ani în urmă.

În ceea ce priveşte Parcul Industrial, Călinoiu spune că Manta dezinformează. „Parcul Industrial are datorii la bugetul de stat, pe care le recuperează. Există o reeşalonare, suntem în linie dreaptă, Parcul Industrial urmând să fie extins”, a declarat Ion Călinoiu.

Şeful judeţului a precizat că se ia în calcul ideea externalizării SC Vârful Păpuşa. „Societatea Vârful Păpuşa nu este în subordinea Consiliului Judeţean. Aici suntem acţionari împreună cu consiliile locale Novaci şi Baia de Fier. Societatea a fost înfiinţată pentru a închide proiectul realizat pe fonduri de preaderare, de utilizare a domeniului schiabil de la Rânca şi apă uzată. A fost găsită aceată soluţie, dar societatea nu mai poate să reziste cu o lună jumătate-două luni de schi pe an în Rânca. Ea trebuie să aibă o activitate diversificată. Astfel, există două soluţii: trebuie urgentată legiferarea  staţiunii de la Rânca pentru a putea fi administrată de o societate gen Vârful Păpuşa, ori să fie externalizat serviciul de telescaun, apă şi canal”, a menţionat Călinoiu.

Investiţie de milioane de euro, externalizată

Ziarul Pandurul atrăgea atenţia încă din luna februarie că telescaunul de la Rânca este prost administrat, fiind funcţional doar 25 de zile în perioada de iarnă. De fapt, principala problemă este că telescaunul de milioane de euro este prost amplasat, într-o zonă greu accesibilă turiştilor, unde vântul puternic şi chiciura depusă de cabluri nu au permis pornirea instalaţiei în celelalte zile. Astfel, dintr-o estimare de 20.000 de curse pe sezon, s-au realizat mai puţin de un sfert, iar situaţia financiară s-a agravat de la o lună la alta.

Conducerea SC Vârful Păpuşa a confirmat faptul că externalizarea societăţii reprezintă cea mai la îndemână soluţie pentru a rezolva problemele financiare. În momentul de faţă, pierderile financiare ale telescaunului se ridică la aproximativ 50-60 de milioane de lei vechi. „Societatea Vârful Păpuşa nu va intra în faliment. Se va reface cu aportul de capital al celor două primării, Baia de Fier şi Novaci, fiecare dintre acestea urmând să contribuie cu câte aproximativ 700 de milioane de lei vechi. În momentul de faţă, vorbim pierderi de 50-60 de milioane de lei vechi care s-ar recupera fără probleme în condiţiile în care se va reface aportul de capital al celor două primării”, a declarat Dan Chiţu, directorul SC Vârful Păpuşa.

În momentul de faţă, telescaunul de la Rânca nu funcţionează întrucât nu este justificat consumul de energie din cauza numărului mic de turişti care vizitează această zonă. „Începând cu data de 15 aprilie s-a făcut revizia de conservare a telescaunului pe o perioadă de aproximativ 3 luni. În momentul de faţă, telescaunul nu funcţionează pentru că nu este justificat consumul de energie. Cred că s-a ajuns la această situaţie întrucât studiul de piaţă realizat la vremea respectivă nu a fost destul de concludent. Este o zonă izolată, iar pentru a fi posibil accesul pe perioada de iarnă trebuie deszăpeziţi în permanenţă circa 600 de metri. Poate că telescaunul va fi pus în funcţiune în lunile iulie-august”, a mai precizat Dan Chiţu.

Vizualizări: 202

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: