Călinoiu: Morega e otravă curată pentru PSD

Ion Călinoiu vrea să revină în PSD şi nu oricum, ci pe o funcţie de conducere. O spun mai multe surse din partid, dar Ion Călinoiu susţine că nu a fost niciodată plecat din PSD. Unii lideri ai partidului par supăraţi, chiar dacă nu o spun direct. Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a acuzat faptul că este atacat în presă pentru că „vor unii să revină la conducerea PSD Gorj”, fără să dea nume. Şi deputatul Weber a vorbit public despre persoane care nu înţeleg că, indiferent cât de utili au fost în trecut, vine timpul când trebuie să facă pasul înapoi. Cel care a „tradus” pentru public aceste afirmaţii a fost Dan Ilie Morega, care a spus că Ion Călinoiu face potecă la vicepremierul Stănescu pentru a reveni în conducerea PSD Gorj, afirmaţie pentru care a fost taxat de Călinoiu într-un interviu la Radio Infinit.

Reporter: Vă doriţi să reveniţi în PSD, eventual pe o funcţie de conducere?

Ion Călinoiu: Nu se pune problema aşa. Sunt în Partidul Social Democrat. Ca să revin într-o funcţie de conducere, eu nu am dat niciodată din picior şi nu dau niciodată din picior. Am fost bineînţeles contactat pe tema aceasta şi de liderii locali, să revin într-o funcţie. Nu mi s-a spus pe ce funcţie, nu m-a interesat şi nici nu mă interesează la ora actuală funcţia.

Rep.: Cu ce lideri locali aţi vorbit, cu Florin Cârciumaru, cu Mihai Weber, cu Cosmin Popescu?

I.C.: Pe tema asta am vorbit cu toţi trei. Nu s-a luat o decizie, pentru că ar urma să discutăm şi la nivel central. Nu e vorba de o dorinţă personală, este vorba de a mă implica şi implicându-mă au fost şi vor fi în continuare lucruri bine făcute.

Rep.: Domnul Morega spunea că faceţi intervenţii la vicepremierul Stănescu.

I.C.: Văd că a apărut în spaţiul public Dan Ilie Morega. Mi se pare că a apărut ca un purtător de cuvânt al PSD, ceea ce e otravă curată pentru PSD. Să fie foarte clar. Eu nu-l iau în calcul pe Dan Ilie Morega. Eu nu pot să fac, să fiu ceea ce a fost Dan Ilie Morega. Şi nici nu am făcut aşa ceva.

Rep.: Dvs. aveţi vreo supărare pe Cârciumaru, Weber sau Cosmin Popescu?

I.C.: Exclus aşa ceva. Niciodată nu am avut o supărare pe niciun coleg, pe niciun lider din partid.

Rep.: Mihai Weber spunea că vrea feţe noi în PSD. Cum vedeţi asta?

I.C.: E foarte bună propunerea, pertinentă şi asta e de dorit în Partidul Social Democrat. Partidul trebuie reînnoit şi evident trebuie realizat acest lucru.

Vizualizări: 952

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Interviu:

Citește și: