Călinoiu, o zi cu două procese

Președintele Consiliului Județean va fi foarte ocupat pe 24 mai, o zi de marți care ar trebui să îl găsească pe Ion Călinoiu atât în fața judecătorilor de la Curtea de Apel Alba Iulia, dar și în fața celor de la Judecătoria Târgu Jiu. Prima instanță a stabilit pentru data menționată continuarea procesului pe care șeful CJ Gorj l-a strămutat de la Curtea de Apel Craiova, la primul termen magistrații fiind nevoiți să dispună o amânare pentru a se aduce probe în demonstrarea nevinovăției. „În vederea administrării probei cu înscrisuri, propusă de părţi, apreciată de către instanţă utilă pentru soluţionarea excepţiei tardivităţii contestării raportului de evaluare se acordă un nou termen de judecată la data de 24.05.2016.Întrucât cauza se află în stare de amânare se va solicita Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic punct de vedere prin care să precizeze dacă prin întâmpinare a înţeles să formuleze şi o cerere de intervenţie accesorie în sprijinul reclamantului”, a decis instanța din Alba Iulia.
Coincidență sau nu, aceiași dată a fost aleasă și de magistrații gorjeni pentru continuarea procesului în care șeful CJ Gorj are calitatea de inculpat. „Acordă termen la data de 24.05.2016 faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului”, a stabilit Judecătoria Târgu Jiu, procesul fiind în legătură directă cu faptele ce fac și obiectul dosarului de la Alba Iulia. Călinoiu are probleme cu legea după ce nu și-a făcut publice toate veniturile, inspectorii de integritate constatând că el a ocupat, temporar, funcții care l-au făcut incompatibil cu cea de președinte al Consiliului Județean, nedeclararea banilor încasați, câteva sute de lei, fiind considerată inclusiv de procurori o dovadă a încercării acestuia de a ascunde starea de incompatibilitate. (G.I.)

Vizualizări: 436

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: