Candidat decedat în timpul unei întâlniri electorale

Candidatul umaniștilor la preşedinţia Consiliului Judeţean Dolj a decedat, vineri, chiar în timpul unei întâlniri electorale. Lui Gabriel Ciulu (52 de ani) i s-a făcut rău, după ce a ținut un discurs fermierilor din Dăbuleni.

Oamenii au chemat ambulanța, dar, din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes.

„Familia umanistă a primit astăzi o lovitură dureroasă. Gabriel Cristian Ciulu, candidatul umaniştilor pentru CJ Dolj, s-a stins din viaţă la Dăbuleni, unde participa la un eveniment de campanie. Un om deosebit şi un profesionist desăvârşit, Gabriel Ciulu era liderul filialei municipale Craiova. Condoleanţe familiei îndoliate şi Dumnezeu să-l ierte!”, a anunțat Partidul Puterii Umaniste - Social - Liberal, pe pagina de facebook.

Vizualizări: 2,954

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: