Carantinarea la domiciliu a ținut doar o noapte. Autoritățile s-au răzgândit!

Ordinul care prevedea că persoanele care revin din zone roșii (din țări precum Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie sau Statele Unite) și cele testate pozitiv cu coronavirus, dar care nu au simptome, pot fi plasate în carantină la domiciliu a fost modificat joi de Ministerul Sănătății, a declarat pentru HotNews.ro purtătorul de cuvânt al instituției, Oana Grigore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, citat de hotnews.ro, din textul Ordinului a fost eliminat articolul care prevede că persoanele testate pozitiv cu coronavirus, dar care nu au simptome, pot fi plasate în carantină la domiciliu. Noua variantă a Ordinului Ministerului Sănătății urmează să fie publicată în cursul zilei de joi în Monitorul Oficial.

Autoritățile din Gorj au venit cu precizări în sensul că vor accepta carantinarea la domiciliu doar dacă nu vor mai fi locuri în centrele de carantinare, ceea ce nu este cazul acum. "Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații privind carantinarea la domiciliu a persoanelor care intră pe teritoriul României din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID-19 (zona roşie), Centrul județean de conducere și coordonare a intervenției face următoarele precizări: Potrivit Ordinului Comandantului Acțiunii, Secretar de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență nr. 74546 din 04.04.2020, se va stabili ca spațiu de carantină locația declarată de către persoana venită din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID – 19(zona roșie) doar după epuizarea spațiilor identificate de autorități sau a celor din județele limitrofe. La nivelul județului Gorj nu s-au epuizat aceste spații, drept urmare nici nu se va apela la sprijinul autorităților din județele limitrofe și nici nu se vor carantina persoanele la domiciliu", a transmis Grupul de comunicare al CJCCI Gorj.


Ordinul de miercuri al Ministerului Sănătății instituia, în premieră, măsura carantinei la domiciliu. Ordinul publicat ieri în Monitorul Oficial prevedea că românii care revin în țară din așa-numitele zone roșii (Italia, Spania, Franța, Belgia, Marea Britanie, Statele Unite, Turcia sau Iran, unde există transmitere comunitară extinsă a coronavirusului), care erau plasați până acum în centre de carantină, vor putea sta în premieră în carantină la domiciliu, “pe baza declaraţiei pe propria răspundere”. Condiția era ca spațiul să permită carantinarea individuală sau în condiţii de separare completă de restul locatarilor în acelaşi domiciliu.


Decizia a venit într-un moment în care, potrivit declarațiilor oficialilor responsabili cu gestionarea crizei coronavirusului, în țara noastră este așteptat, în săptămânile următoare, vârful epidemiei.

Vizualizări: 2,861

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: