Care din echipele de Liga 1 din Craiova va juca la Târgu Jiu

Cele două echipe din Bănie care evoluează în Liga 1 nu vor putea juca o perioadă pe stadionul propriu „Ion Oblemenco”. Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, a cerut exclusivitate pe stadionul din Severin, iar FCU Craiova a solicitat să joace la Târgu Jiu.

Continuă contrele dintre Universitatea Craiova și FCU Craiova şi duelul dintre Mihai Rotaru și Adrian Mititelu. Cum cele două echipe nu vor mai putea juca pe stadionul „Ion Oblemenco” în perioada 10 august - 30 septembrie, din cauza Festivalului IntenCity, unde vor cânta Ricchi e Poveri, Zucchero sau celebra Sandra, oficialii echipelor au început căutările pentru un stadion pe care să poată evolua în L1.

Universitatea Craiova s-a mișcat mai repede și a reușit blocarea arenei din Severin, după cum informează gsp.ro. Pentru că a cerut exclusivitate pe stadion, adică nicio altă echipă din Liga 1 să nu poată evolua pe «Municipal» în perioada în care echipa lui Rotaru va juca acolo. Oficialii primăriei din Severin au fost de acord cu acest aspect, contractul a fost semnat, iar toate forurile fotbalistice de la noi anunțate de schimbare. „De miercuri va începe și omologarea arenei pentru meciurile din Liga 1 și pregătirea acesteia pentru instalarea sistemului VAR”, spun cei din cadrul Ligii Profesioniste.

De partea cealaltă, FCU Craiova  a luat legătura cu administrația locală din Târgu Jiu, dar pentru moment nu a ajuns la un acord pentru închirierea stadionului. „Ne vom înțelege până la urmă și vom juca acolo”, au spus pentru gsp.ro, oficiali din clubul oltean.

Vizualizări: 889

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: