Stîngă nu a fost prima opţiune la ACS Viitorul. Sarcină se înţelesese cu Găman

Reunită de două săptămâni, sub comanda team-managerului Gabriel Răscol, ACS Viitorul Târgu Jiu are, începând de luni, un nou antrenor. Liga2.ro a dezvăluit că Florin Stângă nu a fost prima opţiune a lui Nicolae Sarcină care se înţelesese săptămâna trecută cu Mario Găman.

Chiar dacă clubul patronat de Nicolae Sarcină nu anunţase nimic în acest sens, Florin Stîngă a condus luni antrenamentul de după-amiază al echipei din Liga 2. Astfel, ACS Viitorul Târgu Jiu va fi condusă de brașoveanul Florin Stîngă, antrenor de 44 ani, care a pregătit sezonul trecut două echipe pentru perioade destul de scurte, Astra, în perioada iulie – decembrie 2021 iar în februarie a fost pentru o săptămână şi la Academica Clinceni, însă cele două părți n-au ajuns la un numitor comun în privința colaborării.

ACS Viitorul Târgu Jiu l-a avut ca antrenor, după reunirea din această vară, pe Gabriel Răscol, cel care spera să rămână principal al echipei pe care o condusese ca interimar la finalul sezonului trecut. Totuşi, conducerea clubului l-a curtat, din nou, ca si anul trecut, pe antrenorul de la Pandurii, Mario Găman, după cum a scris liga2.ro: „Săptămâna trecută, ACS Viitorul Târgu Jiu fusese la un pas să-l instaleze antrenor pe Mario Găman, fost la Pandurii Târgu Jiu sezonul trecut, însă înțelegerea a picat în ultimul moment”.

Stîngă speră să aibă parte de o perioadă mai lungă pe banca celor de la ACS Viitorul Târgu Jiu, echipă cu care a semnat pentru un an de zile, deși e greu de crezut pentru că deja clubul gorjean este cunoscut ca devorator de antrenori, având nu mai puţin de şapte schimbări de tehnicieni care au stat pe bancă în ultimul sezon. Echipa preluată acum de Stîngă a fost condusă de nu mai puțin de șase antrenori în şapte mandate: Cristian Lupuț (et. 1-7, 7 jocuri), Eugen Trică, în două perioade (et. 8-13 și 17-19 / 1-4 play-out, 12 jocuri), Alexandru Ciobanu (et. 14, 1 joc), Octavian Benga (et. 15-16, 2 jocuri), Ovidiu Dănănae (et. 5 play-out, 1 joc) și Gabriel Răscol (et. 6-7 play-out, 2 jocuri).

Galerie foto


Vizualizări: 754

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: