Casa Berindei, donată primărie de peste cinci decenii, a intrat în reabilitare

O clădire veche, dar cu însemnătate pentru comunitatea din Turcinești a intrat în reabilitare. Vorbim de o clădire veche de peste un secol, care în urmă cu cinci decenii a fost donată primărie.


Ajunsă într-o avansată stare de degradare și folosită de muncitorii care lucrau prin comună, autoritățile locale din Turcinești au găsit în cele din urmă fonduri pentru reabilitarea acrsteia.


"Am obținut o finanțare prin PNRR pentru reabilitarea Casei Berindei care a fost donată primărie în anul 1970 de profesorul Berindei. Aici a funcționat o perioadă dispensarul comunal, dar de ani buni nu a mai avut nicio utilitate publică să spun așa. O mai foloseau muncitorii din comună ca să mai depoziteze câte ceva sau să se schimbe. Ajunsese într-o avansată stare de degradare", a declarat primarul din comuna Turcinești, Ion Dijmărescu.


Lucrările de reabilitare au început încă din toamna trecută însă nu au avansat foarte mult din cauza lipsei banilor.


"Se lucrează de astă-toamnă, dar constructorul a sistat lucrările pentru că nu are bani. S-a blocat totul de la Guvern. Nu am mai dat bani pentru lucrări. Eu sper să se deblocheze situația după alegerile astea. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 485.000 de lei. Noi ne gândim să-i dăm o utilitate și mă gândisem să funcționeze aici un birou al Aparegio și să organizăm ședințele de Consiliu Local", a mai spus edilul din comuna Turcinești.

Vizualizări: 939

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: