Case din Târgu Jiu, în pericol. Viitura a mâncat din malul Jiului!

Câteva zeci de case din partea de sud a municipiului Târgu Jiu riscă să ajungă sub ape! Este vorba de locuințele construite între Jiețe. Malul de pământ a fost mâncat de viitura care a venit după ploile abundente din luna iulie, imobilele aflându-se la câteva zeci de metri de zona de pericol. Autorităţile locale vor să consolideze malul. Lucrările se ridică la peste 350 mii de lei. Locatarii spun că trebuie luate măsuri imediate și nu înțeleg de ce autoritățile nu s-au mobilizat abia acum.

Viitura propagată pe Jiu a produs eroziuni de mal pe partea dreaptă a râului, în zona Prelungire Panduri, cunoscută ca "Între Jiețe". Eroziunea s-a produs pe o lungime de circa 60 de metri și 10 metri adâncime și are tendințe de avansare, punând în pericol casele localnicilor amplasate la 30 metri distanță. Localnicii din zonă spun că se tem că își vor pierde gospodăriile. Multe dintre casele din zona cu probleme au fost ridicate în ultimii ani. "Au venit oficialități de la primărie, au zis că se rezolvă și văd că nu. Ne este teamă, sigur că ne este. Suntem câteva familii aici care avem teamă de ziua de mâine. Avem case recent construite, primăria știe despre ele", a spus Marin Argintaru, localnic.
Primăria este cea care trebuie să ia măsuri asta pentru că este proprietara terenurilor din zona CET. "Când au venit anii '90 s-a renunțat și la CET și la cea de-a treia hidrocentrală. Și a rămas acel provizorat, acele diguri provizorii care treptat a dispărut. La gropile de cenușă din Bălești și Drăguțești după podul de cale ferată, la fel a rup Jiul. Acolo are posibilitatea să deverseze în fostele gropi, aici afectează casele", a declarat Grigore Jianu, secretar municipiul Târgu Jiu.

Lucrările vor fi efectuate de Edilitara
Autoritățile locale vor să ia măsuri pentru consolidarea malului. Au nevoie de bani însă și responsabilii din primărie au cerut consilierilor locali să avizeze un proiect de hotărâre pentru aprobarea sumelor necesare. Cei din Direcția Economică au spus că vor găsi o modalitate să finanțeze aceste lucrări. "Pe sectorul de Jiu aflat între Podul Abator și podul de cale ferată, linia ferată Bârsești, au apărut eroziuni foarte mari ale malurilor care pun în pericol digul de apărare. Trebuie chiar să intervenim de urgență în acea zonă. S-au acumulat depuneri de balast pe mijlocul albiei ce a dus la schimbarea cursului râului Jiu care acum bate efectiv în digul de apărare", a spus consilierilor locali, în ședința extraordinară de vineri, 2 septembrie, Ionuț Jilăveanu, șeful Serviciului Gopodărire Comunală din cadrul primăriei Târgu Jiu.
Lucrările ar urma să fie efectuate de societatea Consiliului Local, Edilitara, care dispune de utilajele necesare. Mai mult, printr-o hotărâre au fost stabilite și tarifele pentru utilaje. Lucrările vor fi supravegheate de reprezentanții Apelor Române. Reprezentanții primăriei au spus că trebuie scos tot balastul din mijlocul albiei râului și dus către malurile afectate de eroziune. La începutul lunii august primăria a obținut avizul Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Gorj pentru a face lucrările necesare pentru consolidarea malurilor Jiului în zona afectată.

Galerie foto




Vizualizări: 2,503

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: