Cât costă să-ți comanzi masa de revelion și ce oferă restaurantele din Târgu-Jiu la pachet

Gorjenii care nu au timp să stea în bucătărie să pregătească masa de Revelion, trebuie să știe că restaurantele din Târgu-Jiu vin în sprijinul lor și le livrează la pachet totul pentru petrecerea dintre ani.

Platoul pentru revelion variază între 450 și 500 de lei pentru două persoane.

De exemplu cei care optează pentru un platou mai ușor, pot alege frigărui de mozzarella și roșii cherry, bărcuțe cu icre, mix buschete, creveți în cuib de cartofi, grisine învelite în prosciutto, salate de vinete, șalău sau dorada file cu mix de fructe de mare și sosuri, cocoșel de munte, varză roșie confiată și cartofi gratinați la care se adaugă un tort, totul la 500 de lei.

Un alt restaurant din Târgu-Jiu propune un platou cu brânzeturi și mezeluri italienești, cașcaval cu trufe, cașcaval cu nuci și stafide, gorgonzola, pecorino, mozzarella ciliegine, cașcaval, brânză feta, prosciutto crudo, salam în crustă de piper verde, măsline, nuci, struguri, dulceață de afine și crutoanr de pâine aromate, platou de pește, dorada și păstrăv în crustă panko, creveți și tentacule de caracatiță în sos de vin alb, creveți în crustă panko, calamar pane și legume sotate în ulei de măsline cu lămâie și cremă de usturoi, precum și ruladă de porc umplută cu ciuperci, ruladă de pui învelită în bacon, cartofi aromatizați la cuptor, murături asortate, o prăjitură și o sticlă de preosseco, totul la 450 de lei. 

Vizualizări: 1,899

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: