Cât va costa mielul de Paşte?

Deşi mai este o lună până la Paşte, comercianţii au început să scoată la vânzare miei şi iezi. Preţul acestora variază în funcţie de zona din care provine şi de vârsta animalului.

Anul trecut, preţul pe kg a ajuns chiar la 65 de lei. Târgurile de animale au fost pline de miei, însă mulţi comercianţi au plecat cu marfa acasă din pricina vânzărilor slabe.

În mediul online, a început deja vânzarea mieilor pentru Paşte. Preţul pe kg începe de la 20 de lei şi se ridică la 45 de lei. Unii fermieri oferă chiar şi transport gratuit la domiciliu.

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine Arad, Nicolae Cioranu, spune că preţul pe kg, în condiţiile actuale, este undeva la 50 de lei: “Preţul corect, cu scumpirea şi dublarea furajelor, undeva la 45-50 de lei. Dacă este sub, este o problemă a fermierului. Acum se vând nişte miei mai mici. Nu pot să vândă toţi fermierii din România. Acum de Paşte vând acei fermieri care pot mulge oile mai departe. De ce? Oaia are trei producţii. Lâna nu o mai luăm în calcul, că ne costă mai mult să o tundem ca să o vindem, rămân laptele şi mielul. Fermierul care vinde acum obligatoriu să îşi mai adauge la câştig trebuie să recupereze laptele. Alţi fermieri care nu vând în perioada pascală lasă mielul să sugă până către jumătatea verii, măcar recuperează şi transformă laptele în carne”, a transmis Nicolae Cioranu la Prima News.

Vizualizări: 2,459

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: