Cazare inedită, la marginea pădurii

Experiență inedită pentru turiștii care ajung la granița dintre Gorj și Vâlcea, în satul Cerna din Vaideeni. Se pot caza în căsuțe din lemn, cu vedere la râu și la pădurea din apropiere. Cabanele sunt realizate sub forma literei A și prind tot mai mult contur în turismul de la noi.

Cel care a avut această idee este Adrian Bondoc. A investit deja într-o pensiune în zonă și într-un parc de aventură ca să atragă turiștii în zonă. Acum a realizat trei cabane stil A-frame, inspirate din zonele montane americane. Locația nu a fost aleasă întâmplător. În zonă, sunt păduri, un râu, pomi fructiferi, liniște și aer curat, combinația ideală pentru o vacanță departe de agitația urbană.

„Ideea e din diversificarea felului de a primi turiștii. Foarte mulți vor un cadru intim, mai retras. Dacă nu vor agitație, poate vor să se relaxeze chiar total și aici poți vedea chiar și căprioarele care vin din pădure. Deși, aparent, suntem în mijlocul pustietății, înconjurați de copaci, verdeață, munte și susurul râului, turiștii găsesc în micile cabane tot confortul. Vedere este și în spate, și în față. A-Frame-urile având caracteristica asta de overview”, a spus Adrian Bondoc, administratorul cabanelor.

De la apă, curent, internet, televizor până la încălzire în pardoseală. Toate încăperile sunt amenajate într-un stil unic și toate obiectele au o poveste. O noapte într-o astfel de cabană costă aproximativ 400 de lei.

Noul trend pare să fie pe gustul turiștilor.

„O combinație reușită între modern și vechi, între urban și rustic, un cuib intim, dar și o fereastra către natura. Ne-am simțit grozav. Zona e super, nu e invadata de turiști și este foarte frumoasă”, a fost impresia unui turist. „O casuta adorabila, mobilata si decorata cu mult bun gust, chiar cu simt artistic. Mobilier din lemn sculptat, totul nou si curat, o curte mare cu iarba si cu pomi fructiferi”, a spus un alt turist.

Galerie foto




Vizualizări: 2,035

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: