Ce aş face BCR-ului dac-aş fi Răduleasca

După şi-a plimbat puţin fundul siliconat în Porsche pe la Monte Carlo, Mihaela Rădulescu s-a întors în ţara pe care o părăsise scârbită ca să ne ţină câteva lecţii de mentalitate. Iată ce spune cea pe care Elan şi-ceva-cu-BERG a crescut-o în puf şi i-a pus la dispoziţie, zice lumea, un card bancar nelimitat: „România e cotropită de mitocănie, de forumişti abjecţi, de scuipători de seminţe, de tot felul de indivizi care poluează societatea, viitorul nostru, limba română, care asmut nulităţile împotriva oamenilor de calitate, care alungă echilibrul din noi…” Sigur, observaţiile, deşi extreme, sunt în mare măsură corecte. Dar parcă te mai uiţi şi la cine le face. Cum ar fi să vin eu acum şi să spun că România este cotropită de curve care răzbat graţie priceperii în iatac şi, mai ales, a lipsei totale de exigenţă în ceea ce priveşte nu doar partenerii, cât propria demnitate? Ar fi corect şi asta şi parcă tot pe Mihaela mi-ar plăcea s-o aud zicând-o.

Dar ştiţi ce m-a enervat pe mine de fapt? Nu atât Mihaela, care până la urmă s-a descurcat şi ea cum a putut, cât faptul că mie nu îmi funcţionează nici unul dintre cele două carduri BCR. Am căutat pe net şi am aflat că într-adevăr, cardurile nu funcţionează tot weekend-ul. Doar că mă întreb: la ce bun îţi cer tot duiumul ăla de date personale când îţi faci un amărât de card, dacă nu le folosesc ca să-ţi dea un SMS sau un e-mail în care să scrie: “Bă, boule care ţi-ai făcut card la noi, vezi să mergi la bancomat de vineri dacă vrei să mănânci în weekend-ul ăsta, că la noi nu merg cardurile două zile.” Dacă nu aş fi folosit toate paginile din rahatul ăla de contract cu BCR-ul ca să împachetez senvişurile şi slana, m-aş uita mai atent pe paginile alea şi parcă m-aş risca la un proces că m-au lăsat sărac sâmbătă şi duminică. Ce-ar fi fost dacă, să zicem, eram în Columbia, mă luau ăia de la FARC ostatic şi cereau 800 de RON (fix cât aveam eu pe cele două carduri) răscumpărare? Mă duceau la bancomatul FARC-ului şi canci, că în ţară nu merge BCR-ul. Şi ăia mi-ar fi zis “Ne pare rău, nu ai banii, nu ai capul” şi harşti. Noroc că n-am eu bani să mă judec cu BCR-ul, că nu-s Mihaela Rădulescu. Că, dacă aş fi, aş cumpăra BCR-ul direct, nu m-aş mai întinde cu procese.

mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: