Ce decizie a luat Spitalul Judeţean după scandalul fetiţei trimise la Timişoara

Niciun vinovat, zero lipsuri, medici competenți, protocoale respectate întocmai! Acestea sunt concluziile anunţate de conducerea Spitalului Județean de Ugență Târgu Jiu în urma anchetei demarate după ce o mamă s-a plâns că a fost la un pas să-şi piardă copilul, dacă nu era transferat la o clinică din Timişoara.

 „Având în vedere reconstituirea traseului medical al sugarului, de la prezentarea la UPU până la Spitalul Timișoara nu s-au constatat abateri de la managementul terapeutic în abordarea cazului. Considerăm că personalul medical al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu și-a făcut datoria conform protocoalelor în vigoare ale instituțiilor noastre. Regretăm starea de sănătate în care se află sugarul, îi dorim multă sănătate”, a declarat Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu. Pentru că la spital vin mulţi copii în stare gravă, conducerea unităţii medicale a decis totuşi să înfiinţeze o Secţie de reanimare pediatrică.

Coşmarul de la Pediatrie

Părinții Melisei au reclamat că procedurile de urgență nu au fost respectate, iar medicii de gardă au gestionat în mod defectuos cazul fetiței lor. În plus, părinții copilului s-au plâns că lipsa dotărilor necesare intervenției de urgență a fost în măsură să pună în pericol viața copilei lor. Mămica a povestit calvarul de la secţia Pediatrie. „După ce fata este preluată de Pediatrie, se chinuiesc o oră să îi bage o branulă în căpuţ, deoarece nu-i găseau vene. Fata este conectată la aparatul de oxigen, cu mască de adult pe faţă! Secţie de pediatrie fără mască de copil pentru oxigen, masca fiind cât căpuţul Melisei. Anunţ doctoriţa că fetiţa mea face crize de apnee, ea spunând ca nu am dreptate. Într-un final, îi ridică fetei bluziţa de pe ea şi constată şi ea că fata nu respira. Se panichează şi îmi spune ca o depăşeşte cazul, că e grav şi să trimitem fata înapoi la Timişoara. Cu chiu, cu vai, obţinem aprobare de la salvare pentru o salvare tip C2, să transfere fata la Timişoara. De aici începe «distracţia». Salvarea refuză transportul fetei, dacă aceasta nu este stabilă şi intubată!“. 

„S-au folosit măşti pentru copii”

Managerul Tătaru spune că medicul de gardă nu a greşit cu nimic, aplicând protocolul de diagnostic şi tratament. „Ca o concluzie, doctorița Popescu Elena a aplicat protocolul de diagnostic și tratament care se impunea. Totodată, se impunea și s-a și obținut acordul aparținătorului legal aducându-i-se la cunoştinţă date despre starea de sănătate, diagnosticul, pronosticul, natura și actul medical propus, consimțământul pentru recoltare și informații despre serviciile medicale disponibile în spital. Am verificat, măștile au fost folosite, cele specifice copiilor și sugarilor. Au fost folosite chiar măștile care trebuiau”, a spus Tiberiu Tătaru.

Intubată în salon, nu la ATI!

Un singur aspect a fost admis de medicii Spitalului Județean, şi anume că intubarea fetiței s-a făcut într-un salon de pediatrie și nu pe secția ATI, cum ar fi trebuit. „Nu contează unde este intubat pacientul, contează dacă îi faci bine sau nu. Medicul de pe ambulanță a solicitat intubarea pacientului tocmai ca să fie în siguranță în timpul transportului. Da, intubarea s-a făcut într-un salon de pediatrie, nu contează locul, contează dacă s-a făcut corect și eu cred că s-a făcut corect”, a declarat Mady Huzu, medic UPU Târgu Jiu.

Compartiment de reanimare pediatrică

Conducerea Spitalului Județean a menționat că în urma acestui scandal mediatic s-a ajuns la concluzia că unitatea medicală are nevoie de un compartiment de reanimare pediatrică. Acesta ar urma să fie înființat până la finele anului 2017. „Vom înființa un compartiment de reanimare pediatrică, lucru care iată că cel puțin la acest caz s-ar fi impus în Spitalul Județean Târgu Jiu. Abia a fost o discuție în Consiliul de Administrație că s-ar impune acest lucru. Vom începe demersurile, n-am apucat să facem nici măcar o estimare a costurilor. Este vorba de aparatură destul de multă, de personal medical suplimentar”, a mai spus Tiberiu Tătaru, șeful spitalului.

Cer anchetă ministerială

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a solicitat Ministerului Sănătății să dispună demararea unei anchete asupra acestui caz care să prevină apariția unor situații similare și tragerea la răspundere a celor ce se fac vinovați de modul în care s-a acționat. FACIAS a solicitat ca rezultatul acestei anchete și măsurile pe care Corpul de Control al Ministerului Sănătății le va lua, să fie făcute publice.

Vizualizări: 8,835

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: