Ce puteţi face sâmbătă seara pentru a respecta Ora Pământului

Sâmbătă 27 martie, între 20:30 și 21:30, va avea loc Ora Pământului, când este recomandat să stingem luminile, televizoarele, computerele și altele asemenea. Şi pentru ca mai mulţi oameni să respecte acest eveniment, s-au făcut şi o serie de recomandări privind ceea ce puteţi face în această oră pentru a nu vă plictisi.

Ora Pământului este în prezent cel mai mare eveniment de mediu din istoria omenirii, fiind celebrat în toată lumea. Evenimentul este unul foarte important şi nu se vrea a fi un exerciţiu pentru reducerea consumului de energie şi carbon, ci este o acţiune simbolică, după cum spun organizatorii. Fiind obișnuiți să folosim electricitatea și tehnologia aproape non stop, poate fi dificil să găsim ceva de făcut în această oră, dar organizatorii au venit în ajutor cu câteva sugestii pentru un stil de viata eco.

1.Ieși la o plimbare: Cu siguranță nici tu nu faci suficientă mișcare, deci ce-ai spune să ieși la o plimbare de o oră printr-un parc sau oriunde? Te poți plimba pe jos sau poți alege bicicleta sau rolele, dacă vremea îți permite. Plimbă-te, admiră natura şi deconectează-te!

2.Meditează: Meditația are numeroase beneficii, iar dacă ți se pare că nu găsești niciodată un moment potrivit pentru a medita, aceasta este ocazia perfectă!

3.Petrece o seară romantică alături de partenerul tău: În loc să te uiți cu iubitul la un film, ai putea aprinde niște lumânări parfumate, să vorbiți câte-n lună și-n stele sau să luați o cină romantică.

4. Organizaţi o seară cu prietenii în care să jucaţi jocuri de societate la lumina lumânărilor.

5. Dacă natura nu vă este tocmai la îndemână, ieşiţi la o plimbare nocturnă în oraş, până la ora permisă în această perioadă de pandemie, dacă localitatea nu este în carantină. Cu ocazia aceasta, veţi vedea şi pe unde sunt sau nu stinse luminile.

6. Faceţi o plimbare nocturnă cu bicicleta, fie că este în oraş, fie că este în afara lui. Veţi dormi foarte bine după aceea!

7. Dacă aveţi copii, profitaţi de moment să le citiţi o poveste la lumina lumânărilor şi, poate, să le explicaţi de ce este bine să ne respectăm planeta.

Galerie foto


Vizualizări: 736

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: