Ce spor pierd unii funcționari publici

Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea salarială de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tribunalul Suceava a solicitat Instanţei supreme să dezlege următoarea problemă de drept: "Dacă, începând cu data de 1 ianuarie 2019, funcţionarii publici din cadrul unei agenţii teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, care au beneficiat de majorarea de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile, sunt îndreptăţiţi la majorarea de 15% pentru complexitatea muncii aplicată, pentru orele lucrate la funcţia de bază, la salariile de bază stabilite conform art. 38 alin. (4) din Legea cadru nr. 153/2017".

Instanţa supremă a admis sesizarea Tribunalul Suceava şi a stabilit că majorarea salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii nu poate fi acordată pentru activitatea prestată în luna în care funcţionarul a beneficiat de o majorare de până la 50% a salariului de bază pentru activitatea desfăşurată pentru realizarea unor proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile.

Vizualizări: 2,111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: